apărá (ápăr, apărát),
vb. –
1. A
opri, a se împotrivi.
2. A
ocroti, a
păzi, a pune la
adăpost. –
3. A
feri, a ocoli, a eschiva. – Mr.
apăr, istr.
opăr. Lat.
appărāre (Pușcariu 93; Candrea-Dens., 63; REW 534;
DAR); cf. it.
appararse, prov.
apará, sp.
aparar. Toate celelalte formațiuni romanice
par neol. Evoluția semantică de la „a
prepara”, sens
propriu al cuvîntului lat., la „a
opri” pare a fi anterioară
rom., cf. sp.
parar. De
aici, trecerea la „a
ocroti, a
păzi” este firească, deoarece „a
ocroti” ceva înseamnă „a
opri”
dușmanul; cf. sp.
amparar și fr.
défendre „a
opri” și „a interzice”. Același sens în it.
riparare „a
opri”. calabr.
apparari „a se pune la
adăpost”. Der.
apărare, s.f. (acțiunea de a
apăra);
apărat, s.n. (
apărare);
apărat, adj. (interzis);
apărătoare, s.f. (evantai;
dig de
apărare; în
general, orice
obiect care
protejează);
apărătoare, s.f. (
specie de mentă);
apărător, s.m. (
persoană care
apără);
apărătură, s.f. (obstacol,; tărie, forță);
neapărat, adj. (
fără protecție,
descoperit);
neapărat, adv. (inevitabil, obligatoriu; neîndoios,
sigur).