albástru (albástră),
adj. – De culoarea
cerului senin. – Mr.
albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *
albaster, de la
albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319;
DAR). S-a
spus probabil la
început despre
cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi
indică numai „albastru ca
cerul”. Cf. Densusianu,
GS, II, 324. Der.
albăstrea, s.f.;
albăstreală, s.f.;
albăstri, vb. ( a da culoare
albastră; a
clăti rufele cu albăstreală);
albăstrime, s.f. (culoare
albastră; boierime);
albăstriță, s.f.;
albăstriu, adj. Sensul lui
albăstreală „albastru de
rufe” (cf. fr.
bleu anglais) nu
apare în nici un
lexic, cu toate că este cuv.
foarte uzual și
singurul care explică sensul lui
albăstrime de „boierime”,
adică „
oameni cu
cămașa scrobită”.