al
(f.
a, pl.
ai, ale), art. –
1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. –
2. Art. caracteristic pentru
aproape toate
cazurile de
gen. (
uzul impune:
fereastra casei;
dar acesta este unicul
caz în care se
face abstracție de art.
a, cf.
o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei).
3. Art. caracteristic al pron. pop. –
4. Folosit în
mod absolut,
fără indicarea
obiectului posedat, înseamnă „
fiul lui”:
ai Galeongiului (
Iorga),
fiii Galeongiu. A
dat naștere la numeroase patronime , mai
ales în Bucov.:
Asiminei „
fiul Siminei”. –
5. Fără indicarea posesorului,
poate însemna: „tot ce se
referă la”:
după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat.
ille, illa, prin faza intermediară
el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53;
DAR; D. Găzdaru,
Descendenții demonstrativului latin ille în limba romînă, Iași, 1929).