afară,
adv.
1. Dincolo de limitele unui
spațiu închis, în exterior.
2. Cu excepția, (în) afară de. – Mr.
afoară, megl.
nafară, istr.
(a)fǫrę. Lat.
ād fŏras (Pușcariu 33; Candrea-Dens., 550; REW 265;
DAR); cf. v .it.
affuori (it.
fuori, fuora), v. fr.
afors (fr.
hors), v. sp.
afuera (sp.
fuera), v.
port.
afora (
port.
fora). Sensul 2, condiționat de prep.
de, este de
asemenea romanic, cf. it.
fuor di, fr.
en dehors de, sp.
fuera de.