a
prep. –
1. (Înv.) Exprimă o relație spațială (cu sau
fără ideea de
mișcare):
șezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi). –
2. (Înv.) Exprimă o relație temporală sau instrumental-modală:
sîmbătă a prînzul cel mare (N. Costin). –
3. (Înv.) De la sensul spațial s-a dezvoltat un sens cauzal:
mearsă în pădure a lemne (Dosoftei). –
4. Exprimă o relație de identitate, fie reală, fie presupusă:
cîinii latră a om străin (N. Gane). –
5. Însoțește inf.
scurt și (înv.) inf.
lung. În
primul caz, se suprimă la
timpurile compuse cu inf. (
voi fugi), după
a ști și
a putea (
nu pot face nimic) și după un pron.rel.-
inter. (
n-are ce face). –
6. (Înv.) Însoțește
gen.
dat. nedeterminat:
nice frate a frate va folosi, nice părinte a fecior (Varlaam). Lat.
ad, al
cărui rezultat romanic este în
general a (Pușcariu 1; Candrea-Dens., 1; REW 136;
DAR). Toate întrebuințările din
rom. sînt romanice,
chiar și
gen.-
dat.: cf. Pușcariu, Lr., 190 (citat din CIL, XIII, 2483:
membra ad duos fratres,
rom.
membrele a doi frați). A
fost înlocuit treptat și astăzi
aproape complet, de
la.
Tendința actuală este de a i se limita folosirea la 4 și 5.