vîná (-néz, -át),
vb. –
1. A
urmări, a
prinde sau a
ucide animale. –
2. A
pescui. –
3. A
urmări, a
pretinde. – Mr.
avin(are). Lat.
vēnāri, prin
intermediul unei
forme vulgare *
vēnāre (Pușcariu 1895; REW 9186); cf. fr.
vener, prov., cat.
venar. – Der.
vînat, s.n. (vînătoare, ceea ce se vînează); mr.
avinat,
poate direct din lat.
vēnātus (Pușcariu 1889; REW 9189), cf. cat.
venat, sp.
venado, port.
veado;
vînătoare, s.f. (
vînat;
pescuit), megl.
vănătoari;
vînător, s.m. (
persoană care vînează; înv.,
unitate militară în Munt.,
formată din 500
călăreți și 500
pedestrași;
pescar; Arg.,
controlor de
tren),
poate direct din lat.
vēnātōr (REW 9188), cf. prov., v. sp.
venador, fr.
veneur;
vînătoresc, adj. (de vînători);
vînătorie, s.f. (vînătoare);
vînătură, s.f. (
vînat).