téme (-m, -mút),
vb. –
1. A fi
îngrijorat. –
2. A avea
frică de ... –
3. (Refl.) A-i fi
frică, a
simți teamă. –
4. (Refl.) A
bănui, a
suspecta, a pune la
îndoială. –
5. (Refl.) A
presimți, a
prevedea. – Istr.
temu. Lat.
tĭmēre, prin
intermediul unei
forme populare *
tῑmēre (Pușcariu 1726; REW 8737), cf. it.
temere, prov., sp.,
port.
temer, cat.
tembre. Sensul tranzitiv este
rar în
prezent. Pușcariu,
Lr., 277,
explică forma refl., prin
influența sl.
bojati se;
dar cf.
construcția sp.
me temo que. Der.
temător, adj. (
timid,
bănuitor);
netemător, adj. (
îndrăzneț,
încrezător);
teamă, s.f. (
frică,
neliniște,
temoare),
postverbal de la
teme (după Pușcariu 1723 și Tiktin, din lat.
tima; după
ipoteza improbabilă de Roesler, din gr. δεïμα);
teamăt, s.n. (înv., teamă);
temoare, s.f. (înv., teamă), cf. REW 8738;
temut, adj. (care
inspiră teamă);
temut, s.n. (teamă,
gelozie).