neg (négi),
s.m. –
Verucă. Lat.
naevus (
Candrea-
Dens., 1216; REW 5807; Tiktin), cf. senes.
niego, v. it.
niego, it.
neo;
pentru modificarea consonantismului, cf.
fagure, rug. După Pușcariu 1162,
formație regresivă,
pornind de la
negel, părere greu de
susținut.
Uz general (ALR, I, 51). Der.
negos, adj. (cu
negi);
neagă, s.f. (
flagel,
calamitate),
probabil prin
asociere cu
ideea de „
tumoare”, cf.
neagă rea „
tumoare malignă” › „
calamitate” (după Cipariu,
Principii, 272 și Tiktin, din lat.
negāre; după Miklosich,
Slaw. Elem., 32 și Cihac, II, 214 și Conev 100, din sl.
nĕga „
voluptate”,
glosarea „
încăpățînat,
îndărătnic”, care
apare în
dicționare, se
datorează primei explicații schițate aici).
Negară (var.
năgară, nagară), s.f. (
varietate de
neghină;
plantă,
Stipa capillata), pare un der. cu suf.
-ar (
negară ar fi
fost la
început numele fructului).
Numele se
explică prin
aspectul fructului, cf. sp.
verruguera, fr.
herbe aux verrues (după Cihac, II, 209, din sl.
nagu „
gol”; după Conev 48 de la un sl. *
nagara; după Scriban, din
rus.
nagar „
fitil ars”). Der.
înăgări, vb. (a
crește neghină).
Negel, s.m. (
verucă)
considerată ca der. din lat.
negellus (Pușcariu 1162; REW 5916), cf. logud.
nieddu, prov.
niel, it.
niello, de
asemenea ar putea fi
simplu dim. de la
neg, cu suf. -
el. – Cf.
neghină. – Der.
negelariță, s.f. (
rostopască,
Chelidonium maius);
negelos, adj. (cu
negi).