definiția nas definiție dex

NAS,

nasuri, s.n. 1. Parte proeminentă a feței, situată între obraji, frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în față, sub ochii cuiva. (În legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-) și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-) și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-) și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

NAS

s. 1. (ANAT.) (înv. și reg.) nară. 2. (TEHN.) pinten. (~ la o piesă.)

nas

s. n., pl. násuri

NAS ~uri

n. 1) Organ al mirosului și al respirației situat deasupra gurii. ~ acvilin. ~ cârn. ♢ A vorbi pe ~ a vorbi fonfăit. Cu ~ul în jos a) cuprins de rușine; b) mofluz. A lăsa (sau a pune) ~ul în jos (sau în pământ) a fi cuprins de un sentiment de vinovăție. A (nu) avea ~ a (nu) îndrăzni. A strâmba din ~ a) a manifesta nemulțumire; b) a face mofturi. A-și băga (sau a-și vârî) ~ul în ceva (sau unde nu-i fierbe oala) a se ame-steca nepoftit în treburile altuia. A (nu)-și cunoaște (sau a (nu)-și ști) lungul ~ului a) a (nu)-și ști locul; b) a (nu) ști măsura. A da ~ în ~ cu cineva a se întâlni față în față (pe neașteptate) cu cineva. A duce (sau a purta) pe cineva de ~ a) a amăgi pe cineva; b) a manipula după plac pe cineva. A-i ieși cuiva (ceva) pe ~ a avea de suferit de pe urma unui folos anterior. A (nu) fi de ~ul cuiva a (nu) fi potrivit, pe măsura cuiva. A fi cu ~ul de ceară a fi foarte sensibil. ~ în ~ față în față. Sub ~ aproape de tot. De sub ~ din fața ochilor. 2) Simț al realității înconjurătoare. ♢ ~ subțire simț ascuțit; spirit subtil. A avea ~ fin a fi perspicace; a avea fler. 3) Proeminență pe partea dinainte a unui mecanism sau a unei mașini. ~ul avionului. ~ul corabiei. /<lat. nasus

nas (násuri),

s.n. – 1. Organ al mirosului. – 2. Nerușinare, neobrăzare. – Megl. nas, istr. nǫs. Lat. nāsus (Pușcariu 1154; Candrea-Dens., 1205; REW 5842), cf. it. naso, friul., prov., cat. nas, fr. nez. – Der. năsos, adj. (cu nas mare); năsut, adj. (năsos), cuvînt suspect, pe care Pușcariu 1157, Candrea-Dens., 1206 și REW 5843 îl derivă din lat. nāsūtus, cf. it. nasuto.

NAS

bârnău, carină, cârmă, nașcarină, pătlăgea, trompă.

a arunca

(ceva cuiva) în nas expr. a spune (ceva cuiva) cu reproș

a arunca flăcări pe nas

expr. a fi furios

a da nas în nas cu cineva

expr. a se întâlni cu cineva în mod neașteptat.

a face pe nas

expr. (adol.) a fi exagerat de pretențios.

a-i cădea

(cuiva) părul din nas expr. (adol.) a fi surprins / uluit.

a-i cădea nasul

expr. 1. a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea; a rămâne rușinat / umil. 2. a-și pierde privilegiile.

a-i ieși pe nas

expr. a avea necazuri mari.

a-i ieși tărâța pe nas

expr. a se enerva.

a întoarce nasul / spatele

(cuiva) expr. a ignora ostentativ (pe cineva).

a nu-i ajunge cu prăjina la nas

expr. a fi înfumurat / îngâmfat

a se împiedica de nas

expr. (glum.) a avea nasul lung.

a se lăsa dus de nas

expr. a se lăsa păcălit.

a-și băga nasul în toate

expr. v. a-și băga botul.

a-și găsi nașul

expr. (pop.) a da peste omul care poate pune la punct, bate, molesta, înșela etc. pe cineva.

a-și lua nasul la purtare

expr. a se obrăznici.

cu șprițu’ / țuica-n nas

expr. amețit de băutură, beat.

NASUL-CURCÁNULUI

s. v. busuioc-roșu, moțul-curcanului.

NAȘ¹

s.m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

NAȘ², -Ă,

nași, -e, s.m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ♢ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s.m. și f.] – Nun + suf. -aș.

NAȘ¹

s.m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

NAȘ², -Ă,

nași, -e, s.m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ♢ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s.m. și f.] – Nun + suf. -aș.

NAȘ

s. 1. (reg.) moș, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.

NAȘ

s. 1. (reg.) moș, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.

naș

(literă chirilică) s. m. invar.

naș

(persoană) s. m., pl. nași

naș

(persoană) s. m., pl. nași

naș

(literă chirilică) s. m. invar.

NAȘ ~ă (~i, ~e)

m. și f. 1) (în ritualul creștin) Persoană care participă la oficierea botezului ținând pruncul în brațe. ♢ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-și găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aș

NAȘ ~ă (~i, ~e)

m. și f. 1) (în ritualul creștin) Persoană care participă la oficierea botezului ținând pruncul în brațe. ♢ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-și găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aș

naș

(literă chirilică) s.n., pl. (rar) nașuri

NÁȘĂ

s. 1. (reg.) moașă. (~ la botezul unui copil.) 2. nună. (~ de cununie.)

náșă

s. f., g.-d. art. náșei; pl. náșe