isprăví (isprăvésc, isprăvít),
vb. –
1. A
îndrepta, a
rectifica, a
corecta. –
2. A
judeca, a da o
sentință. –
3. A
obține, a dobîndi. –
4. A
executa, a
înfăptui. –
5. A sfîrși, a
termina, a mîntui. Sl.
ispraviti „a
îndrepta, a
corecta; a
alcătui, a
forma”, de la
pravŭ „
drept” (Miklosich,
Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin;
DAR); cf. bg.
izpravjam „a sfîrși”. Ca și în
cazul lui
iscodi (‹
ischoditi +
sŭchoditi),
trebuie adăugat sensul etimonului sl. și pe acela al lui
sŭtroviti, „a
consuma”, cf.
istrăvi. Toate
sensurile sînt înv., cu
excepția sensului 5 și în
parte a
sensului 4. Der.
ispravă, s.f. (
ordin, hotărîre,
sentință;
rezultat,
succes;
act,
ordin scris;
înfăptuire,
acțiune;
faptă; sfîrșit), din sl.
isprava „
corecție”,
dar cu
sensurile, în
parte înv.,
ale vb.
isprăvi;
neisprăvit, s.m. (
pocitanie, stîrpitură);
ispravnic, s.m. (
administrator,
dregător,
guvernator;
împuternicit,
reprezentant;
agent executiv; înv.,
prefect al
poliției din București,
sec. XVII-XVIII;
prefect,
guvernator al unui
județ,
funcție creată de Constantin Mavrocordat în 1761, în
locul așa numiților vornicei; în
trecut existau cîte
doi în
fiecare județ, în
afară de Mehedinți și Rîmnic, unde nu
era decît
unul), din sl. (bg.,
rus.)
ispravnikŭ;
isprăvniceasă, s.f. (
soție de
ispravnic);
isprăvnicel, s.m. (
vătaf);
isprăvnicie, s.f. (
administrație,
guvernare);
isprăvnicat, s.n. (înv.,
guvernare);
isprăvnici, vb. (a
guverna, a
administra, a
executa);
isprăvnicesc, adj. (
administrativ).