Definitia graunte definitie DEX Online, dictionar roman

grăunți, s.m. 1. Sămânța unor plante, mai ales a cerealelor; bob¹, boabă. ♢ Expr. Cât un grăunte de muștar = foarte mic. 2. Mic obiect asemănător cu un grăunte (1), izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare sau desprins dintr-un obiect mai mare. Grăunte de sare. 3. Cristal metalic de formă neregulată care rezultă dintr-un cristal elementar în urma solidificării sau a tratamentelor termice. [Var.: grăúnț s.n., grăúnță s.f.] – Refăcut din pl. grăunți (< lat. *granuceum).

s. 1. v. bob. 2. (CHIM.) grăunte cristalin = cristalit.

s. v. mișină.

s. m., pl. grăúnți

m. 1) Sămânță a unor plante, în special a cerealelor; bob. ♢ Cât un ~ de muștar foarte mic. 2) și fig. Părticică din ceva. ~ de nisip. ~ de adevăr. /<lat. granuceum

grăunțe, s.n. V. grăunte.

s.n. – 1. Bob. – 2. Sămînță, boabă. – 3. Glob, bilă, obiect mic și sferic. – Var. grăunte, grăunță. Mr. grăunț, gărnuț. Lat. *granutium sau, după Densusianu, Rom., XXXIII, 279, Candrea-Dens., 765, Pascu, I, 95 și DAR, lat. *granuceum (Pușcariu 730 propunea forma lat. *granuculum, care ar fi dus la alt rezultat), cf. grîu. Fonetismul nu este clar. Cum rezultatul din lat. trebuia să fie în orice caz grănuț, ca în mr., trebuie presupus că s-a adăugat un infix nazal (cf. Pușcariu, Diminutiv., 148), *grănunț, cu disimilare ulterioară. Această explicație este valabilă și dacă plecăm de la grîu, în forma sa primitivă grănu (ca în mr.), cu suf. dim. -uț. – Der. grăunțar, s.n. (regulator la piatra morii de grîu); grăunțos, adj. (granulos); grăunți, vb. (a granula; a face boabe); îngrăunța, vb. (a rotunji; a da nutreț animalelor), cuvînt rar.