cuminecá (-c, -át),
vb. –
1. A
împărtași, a
griji. –
2. (Înv.) A
comunica. – Mr.
cumnic, cumnicare, cumînic, megl.
cuminic. Lat.
communĭcāre prin
intermediul unei var. vulg. *
commĭnĭcare (Densusianu,
Hlr., 188; Pușcariu 441;
Candrea-
Dens., 435; REW 2090;
DAR; Rosetti, I, 61); cf.
alb.
kungoń (Philippide, II, 637), it.
communicare,
lomb.
skuminiar, genov.
kominiga, prov.
comengar, fr.
communier, sp.
comulgar,
port.
comungar, sl.
comŭkati (Cihac, I, 67 și II, 290,
crede că
rom.
provine din sl., ceea ce nu pare
posibil, cf. Vasmer 608). Este
dublet al neol.
comunica, vb. – Der.
cuminecătură, s.f. (
împărtășanie).