definiția ceri definiție dex

CERI-/CERO-

elem. „ceară”. (< fr. céri-, céro-, cf. lat. cera, gr. keros)

a cere cât dracu’ pe tată-său

expr. (d. comercianți) a practica prețuri exagerat de mari.

a cere obezi

expr. (prst. – d. clienți) a solicita legarea mâinilor și picioarelor înainte de începerea actului sexual.

a o cere din priviri

expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi ușuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană.

BRÂUL-CÉRULUI

s. v. curcubeu.

CEÁRĂ

s.f. 1. Produs natural (de origine animală, vegetală sau minerală) sau sintetic, plastic, insolubil în apă, care se înmoaie și se topește la temperaturi destul de joase și care are numeroase utilizări în industria farmaceutică, electronică, a hârtiei, cosmetică etc. ♢ Ceară de albine = ceară de culoare gălbuie, cu miros plăcut, caracteristic, produsă de albine, care se recoltează prin topirea fagurilor. Ceară de balenă = spermanțet, ulei de cașalot. Ceară de parchet = amestec de ceară sintetică cu parafină, cerezină, ceară vegetală și cu alte substanțe, care formează pe parchet o peliculă lucioasă, protectoare. Ceară roșie = amestec de colofoniu, șelac, ulei de terebentină și culori minerale, care, datorită proprietăților lui plastice la încălzire, este folosit la sigilarea scrisorilor, pachetelor, la închiderea ermetică a flacoanelor etc. Ceară montană = ceară minerală obținută din cărbunii bruni prin extracție cu solvenți. Ceară vegetală = strat care acoperă suprafața plantelor, mai ales a fructelor. 2. (Geol.; în sintagma) Ceară de pământ = ozocherită. 3. (Fiziol.) Cerumen. – Lat. cera.

CEÁRĂ

s. 1. v. cerumen. 2. ceară de balenă v. spermanțet.

ceáră

s. f., g.-d. art. cérii; pl. céruri

CEÁR//Ă

f. 1) Substanță amorfă, de culoare gălbuie, produsă de albine, care se obține prin topirea fagurilor. ♢ Galben ca ~a foarte palid. 2) Substanță solidă de diferite origini (animală, vegetală, minerală sau sintetică) folosită în industria farmaceutică, electronică, cosmetică etc. Lumânare de ~. ♢ ~ de parchet amestec de ceară sintetică și parafină, folosit la lustruirea parchetului. ~ roșie amestec de colofoniu cu ulei de terebentină, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pământ ceară minerală; ozocherită. 3) Substanță ceroasă, care se formează în canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera

ceáră

s.f. – 1. Produs natural care se înmoaie și se topește, cu numeroase întrebuințări. – Ceară roșie, ceară de sigiliu. – 2. Cerumen. – 3. Plantă (Hoya carnosa, Asclepias carnosa). – Mr. țeară, istr. țerę. Lat. cēra (Pușcariu 328; Candrea-Dens., 229; REW 1821; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. cera, fr. cire. – Der. ceriu, adj. (gălbui); cerar, s.m. (negustor de ceară; lumînârar); cerărit, s.n. (înv., impozit pe ceară); cerărie, s.f. (magazin de ceară); cerui, vb. (a da cu ceară); ceruială, s.f. (ceruire); ceruitură, s.f. (ceruire). Pentru cerițică, cf. cerențel.

CEARĂ-DE-PĂMÂNT

s. v. moldavit, ozocherită.

CER¹,

ceri, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

cer

(arbore) s. m., pl. ceri

CER² ~i

m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, având scoarță groasă, frunze crestate și fructul o ghindă, folosit drept combustibil. /<lat. cerrus

cer (céri),

s.m. – Varietate de stejar (Quercus cerri). – Mr. țer, istr. cer. Lat. cerrus (Meyer 220; Pușcariu 336; REW 1848; DAR); cf. alb. kjar (Philippide, II, 636), it. cerro (it. din sud cerza, cf. și toponimul toscan Cerreto). Există și în bg., sb., cer, slov. čer(a), cuvînt pe care Miklosich, Etym. Wb., 28 și Berneker 123 îl consideră derivat direct din lat. (Cihac, II, 432 crede că rom. provine din sl.). Este posibil ca din rom. să derive mag. cser (Candrea, Elemente, 406). – Der. ceret, s.n. (stejăriș); ceroaică, s.f. (stejar de piatră, Quercus ilex).

CER²-

v. cero-.

CER¹-

Element de compunere savantă cu semnificația „corn”, „cornee”. [Var. cerat-, cherat-, cherato- (scris și kerato-). / < gr. keras – corn].

CÉRE,

cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ♢ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

CÉRE

vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. și pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peți. 8. v. cerși. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.

CÉRE

vb. v. căuta.

A cere

≠ a da, a oferi

cére

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. și pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút

A CÉRE cer

tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obține ceva; a-și manifesta dorința de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenție. /<lat. quaerere

A SE CÉRE mă cer

intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere

cére (cér, cerút),

vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica prețul unei mărfi. – 6. A cerși, a cere de pomană. – 7. A peți, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezența. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. – Mr. țer, țireare „a căuta,” megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerință, s.f. (exigență), formație literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui și a part. cerut este modernă și analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerșii, de unde cerșui, și quaesῑtum › cerșit, mai tîrziu cerșut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerșii, s-a construit un prezent analogic cerșesc; astfel se explică cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerșit, s.n. (faptul de a cerși); cerșetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerșetoresc, adj. (de cerșetor); cerșetori, vb. (a cerși); cerșetorie, s.f. (cerșit). Pentru formarea acestui vb., cf. Șeineanu, Semasiol., 214 și de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”.

cérul-gúrii

s. n., g.-d. art. cérului-gúrii

CHERAT(O)- / CHER(A)- / CERAT³(O)- / -CÉR

elem. „corn, cornee”; „chitinos”. (< fr. kérat/o/-, cér/a/-, cerat/o/-, -cère, cf. gr. keras,-atos)

CRÂNGUL CÉRULUI

s. v. boltă, cer, firmament.

FRUNZACÉREI

s. v. brădiș, cosor.

în al nouălea cer

expr. foarte bucuros, foarte fericit.

POALA-CÉRULUI

s. v. orizont, zare.

ROCHIA-CÉRULUI

s. v. rourică.

ROUA-CÉRULUI

s. v. mană-de-apă.

róua-cérului

s. f.