bot (bóturi),
s.n. –
1. Umflătură,
cucui;
obiect rotund în
general, sau
extremitate rotunjită. –
2. Bot (de
animal). –
3. Cocoașă. Lat.
botum,
atestat de
Du Cange, care
îl definește „lignum quodvis fractum,
vel usu detritum”,
pentru al
cărui sens cf.
bont. Un lat. *
botium sau *
bottium este de
asemenea sugerat de it.
bozza „
umflătură,
cocoașă”, fr.
bosse „
cocoașă”, sp.
bozo, bozal (Schuchardt,
ZRPh., IV, 104; REW 1239a;
DAR).
Ar fi
posibil și să se
plece de la o
rădăcină expresivă (cf. Pușcariu,
Dacor., VII, 475),
căci aceeași consonanță trezește aceeași idee în sp. (Corominas, III, 393) și în sl. (Berneker 77). În
general,
bot este
folosit cu
sensul 2;
primul sens se mai
păstrează în
anumite expresii (
botul dealului; botul cismei),
iar sensul 3 în Trans. de
Nord (ALR, I, 41).
Interpretarea expresivă este
cea care
trebuie să fi
dat naștere var.
boț, s.n. (bot,
obiect rotund în
general;
cocoloș;
gălușcă;
chiftea;
tumoare,
umflătură,
bolfă;
guvid, Cottus gubio) și
bont, adj. (
fără vîrf,
tocit,
neascuțit). Această
identitate, care ne pare
evidentă, nu a
fost în
general admisă. Cihac, II, 485,
propune pentru boț, mag.
bocs „
chiftea”, sau bg.
buca „
cocoloș;
cocoașă”; și (I, 27)
pentru bot un lat. *
botum, de la
botulus, care a
fost acceptat de Philippide,
Principii, 47; Șeineanu,
Semasiol., 103; și
Candrea,
Éléments, 1; pe care Pușcariu 211 l-a
considerat că „
foarte puțin probabil”, și REW 1241 ca „
prea îndepărtat din
punct de
vedere semantic”. Tot Cihac, II, 484,
vede în „
bont” un der. de la mag.
buta,
ipoteză reluată de
DAR.
Pentru bot,
DAR sugerează doar o
legătură, de
altfel imposibilă, cu fr.
bout, și alta cu it., sp.
boto, care
probabil trebuie să se
reducă la o
comunitate de
origini expresive (cf. Corominas, I, 503); și
pentru boț,
admite necesitatea unui lat. *
bottium. Pascu,
Lat., 256,
propune lat.
mutum, din gr.; și Lahovary 320 se
referă la
cunoscutul fond anterior fazei indo-
europene. Der.
bontorog, adj. (
tocit);
butac, adj. (
rotofei;
tocit,
bont;
stupid,
prost);
boțos, adj. (cu
bulb);
boțuț, s.m. (
varietate de
ciuperci);
botișor, s.m. (dim. de la bot);
botos, adj. (
ursuz,
bosumflat;
obraznic);
boți, vb. (a
rotunji, a da o
formă rotundă; a
strivi, a
mototoli);
îmboți, vb. (a
încreți, a
mototoli);
boțitură, s.f. (
cocoloș);
Boțolan, s.m. (
nume de
bou);
botniță, s.f. (
apărătoare care se
leagă la
botul unor
animale);
îmbotnița, vb. (a pune
botniță);
botgros, s.m. (
pasăre, Cocothraustes
vulgaris);
botroș, s.m. (
pasăre cîntătoare,
Pyrrhula europaea);
buznat (var.
boznat), adj. (
umflat;
supărat,
bosumflat); al
cărui sens primar pare a fi
fost „
plin la
față,
bucălat”, și care, der. de la
bot (
pentru fonetismul lui, cf. și
bosumflat),
ajunge să se
confunde cu
buză și, prin
intermediul der.
destul de
rari buzna, îmbuzna, vb. (a se
bosumfla), cu
îmbufna. Cf. și
butuc, buză.