BIBLIOTÉCĂ
(‹ fr., lat.) s.f.
1. Instituție de
cultură în care se
adună, se
organizează și se
păstrează fonduri de
publicații (
cărți,
reviste etc.) și
manuscrise pentru a fi
folosite de
cititori.
Primele b.
iau naștere în
antic, în Mesopotamia, unde
tăblițe de
lut sînt
păstrate în
temple sau în
palatul despoților;
celebre sînt
b. suveranului asirian Assurbanipal din Ninive,
cele de la
Alexandria,
Pergam și
Roma. În
ev.
med.,
manuscrisele sînt
adăpostite în
mănăstiri (Montecassino,
St. Gallen),
universități (Salamanca,
Paris, Upssala), la
curțile princiare și
regale (Laurentiana-Florența,
Vaticana-
Roma). În
perioada Renașterii și mai
ales după
apariția tiparului iau naștere primele b. publice (Bodleiana
ș.a.). Printre
marile b. ale lumii se
numără astăzi: Biblioteca
Congresului, din Washington, Biblioteca
Națională a
Marii Britanii, din Londra, Biblioteca
Națională, din
Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca
Germană, din Leipzig, Biblioteca
Academiei Române, din București
ș.a. ♦ (
INFORM.)
Colecție centralizată de
programe sau
componente ale acestora,
stocată și
organizată în
scopul înlesnirii activității de
programe.
2. Cameră,
sală în care se
păstrează și se
citesc cărțile. ♦
Mobilă,
raft pentru păstrarea cărților.
3. Colecție de
cărți (
tipărite de o
anumită editură), prezentînd din
punct de
vedere grafic și
tematic un
caracter unitar.