ORHÉI
,
orheie, s.n. (reg.) deal întărit, cetățuie sau curte boierească părăsită. Tăt.
iorghe, Tc.
orge „palat”, „castel”, „iurtă”. T. Porucic în anii ’30 ai secolului al XX-lea atestă cuvântul în Basarabia (PORUCIC Teodor –
Lexiconul termenilor entropici din limba română în Basarabia, extras din
Arhivele Basarabiei, 1931, nr. 1-4, Chișinău). În această
nouă corelație proveniența cuvântului
orhei din maghiarul
warhely, neatestat de nici un dicționar maghiar, devine irelevantă.