IO
pron. pers. 1 sg. v.
eu (I.) 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de
subiect)
Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale)
Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele
mie, îmi, mi)
Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ♢ (Indică posesiunea)
Îmi recitesc pagina din urmă. ♢ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal)
Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ♢ (Cu valoare de dativ etic)
Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele
mine, mă, m-)
Oamenii mă laudă. ♢ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal)
M-am trezit târziu.
4. (Urmat de
unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare)
Mie unuia nu-mi trebuie. [Pr.: (
I)
ieu. – Var.: (
I, pop.)
io pron. pers. 1 sg.] [DEX '98]