BÍNELEA
formă verbală v.
BINE (I). În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr.
A(-i) prinde (cuiva)
bine (un lucru, o învățătură, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic.
A(-i) veni cuiva bine (să...) = a(-i) veni cuiva la îndemână; a fi avantajat de o situație prielnică. ♢ (În formule de salut)
Bine ai (sau
ați) venit (sănătos, sănătoși)! ♢ (Referitor la sănătate)
A se simți bine. A(-i) face (cuiva)
bine (mâncarea, băutura, plimbarea etc.).
A dormi (sau
a se odihni etc.)
bine. (Ce), nu ți-e bine? =
a) (ce), nu ești sănătos? ai o slăbiciune fizică?;
b) (ce), ești nebun? nu ești în toate mințile?
2. În concordanță cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios,
cum se cere, cuminte.
Să te porți bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. și ir.)
Bine ți-a făcut! = așa trebuia, așa se cuvenea să-și facă (pentru purtarea ta urâtă, condamnabilă)! ♦ În concordanță cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat.
Cântă și dansează bine. Cu rochia asta iți șade bine. ♢
Bărbat sau
femeie bine făcut(ă) = bărbat sau femeie chipeș(ă). ♦ În concordanță cu
adevărul, cu corectitudinea; clar, precis, exact.
Vezi bine că așa stau lucrurile. Să știu bine că mor, și nu mă las până nu-mi aflu dreptatea! ♢
De-a binelea = de-adevărat, cu adevărat. – [DEX '98]