LEMN-DULCE
s.n. Plantă erbacee, comună în sudul Europei și în Orient (
Glycyrrhiza glabra), ale cărei rădăcini cu gust
dulce-amar constituie una din cele mai vechi
mirodenii, utilizată pentru aromatizarea dulciurilor și a băuturilor; se comercializează sub formă de batoane, bucăți sau pudră. Din sirop de lemn-
dulce, negru și vâscos, se fabrică dulciuri (spirale, bastonașe, bomboane), asemănătoare cu guma de mestecat, de culoare neagră și amărui. – Cf. germ.
Süßholz (= lemn
dulce); it.
radice dolce (= rădăcină
dulce).