BIBLIOTÉCĂ
(‹ fr., lat.) s.f.
1. Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. Primele
b. iau naștere în antic, în Mesopotamia, unde tăblițe de lut sînt păstrate în temple sau în palatul despoților; celebre sînt
b. suveranului asirian Assurbanipal din Ninive, cele de la
Alexandria, Pergam și Roma. În ev. med., manuscrisele sînt adăpostite în mănăstiri (Montecassino, St. Gallen), universități (Salamanca, Paris, Upssala), la curțile princiare și regale (Laurentiana-Florența, Vaticana-Roma). În perioada Renașterii și mai
ales după apariția tiparului iau naștere primele
b. publice (Bodleiana ș.a.). Printre marile
b. ale lumii se numără astăzi: Biblioteca Congresului, din Washington, Biblioteca
Națională a Marii Britanii, din Londra, Biblioteca
Națională, din Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca Germană, din Leipzig, Biblioteca
Academiei Române, din București ș.a. ♦ (INFORM.) Colecție centralizată de programe sau componente
ale acestora, stocată și organizată în scopul înlesnirii activității de programe.
2. Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților.
3. Colecție de cărți (tipărite de o anumită editură), prezentînd din punct de vedere grafic și tematic un caracter unitar.