BEI
(‹ tc.) s.m.
1. Titlu nobiliar în țările din Orientul Apropiat și Mijlociu. A circulat și sub formele de
beg și
bek.
2. (În ev. med. în Imp. Otoman) Guvernator al unei provincii turcești sau al unui teritoriu supus turcilor.
3. (În sec. 19-20, în Turcia) Titlu acordat unor ofițeri superiori și unor
înalți funcționari.
4. (Între 1705 și 1957, în Tunisia) Titlu purtat de conducătorul ereditar.