ASIA CENTRALĂ
, reg. naturală în interiorul Asiei (China și Mongolia); c. 6 mil. km
2. Este limitată la N și V de frontierele C.S.I. cu China și Mongolia, iar la S de linia depr. tectonice
ale Indului superior și Brahmaputrei; în E este limitată de M-ții Marele Hingan. În
A.C. se disting:
Zona montană, formată din M-ții Tianshan, Altaiul
Mongol, Hangai și Hentei, în care se găsesc depr. Țungaria, zonă de depr. cu alt. de 1.000-1.500 m (Gobi și Tarim, ocupate de pustiurile Gobi și Takla-Makan) și
A. Centrală Înaltă, cuprinzînd Pod. Tibet și lanțurile montane, Kunlun și Karakorum.
Relieful prezintă o îmbinare de suprafețe stîncoase și nisipoase relativ erodate, cu alt. diferite, înconjurate sau traversate de culmi montane.
Clima este continentală excesivă, cu ierni reci și temperaturi medii de -10 ºC (în Tibet). Pentru 3/4 din terit., precipitațiile însumează 100-200 mm/
an. Pe munții
înalți se găsesc ghețari.
Hidrografia. Din periferiile reg. izv. marile fl.: Huanghe, Yangtze, Mekong, Salween, Brahmaputra, Ind, Irtîș, Selenga,
Amur, restul terit. suprapunîndu-se unei zone endoreice cu numeroase lacuri (Tarim, Kukunor), în majoritate sărate. Solurile sînt castanii în N, cenușii de pustiu în centru, precum și solonceacuri și takîre.
Vegetația de stepă trece către munte în taiga montană (conifere).