ADUNAREA NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA
, mare
adunare populară convocată la Alba Iulia la 1 dec. 1918, din inițiativa Consiliului
Național Central
Român, și la care reprezentanții din Transilvania,
Banat, Crișana și Maramureș au decis, în unanimitate, unirea cu România. Moment de apogeu al luptei naționale a
românilor,
A. a constituit un eveniment revoluționar în cursul căruia s-au ridicat mari probleme care stăteau în fața poporului român: desăvîrșirea statului
național unitar
român, înfăptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalității în drepturi pentru naționalitățile conlocuitoare, lupta pentru instaurarea unui regim
politic democratic. Eșuînd tratativele duse la
Arad cu noul guvern ungar al contelui Károly Mihály, la 18 nov. 1918, în numele
Marelui Sfat al Națiunii Române a fost lansat un manifest
Către popoarele lumii, prin care se făcea cunoscut refuzul guvernului ungar de a lua în considerare revendicările juste
ale populației
românești și, în consecință, hotărîrea națiunii
române de „a-și înființa pe teritoriul locuit de dînsa statul său liber și independent”. În vederea realizării acestui deziderat, în finalul manifestului se cerea sprijinul întregului popor
român „cu care una vom fi de aici înainte în veci”. La
Adunarea Națională ținută în ziua de 1 dec. 1918 în sala casinei din Alba Iulia participă 1.228 de delegați (
deputați)
aleși în circumscripțiile electorale, precum și de diferite instituții și
organizații politice, culturale, profesionale, de învățămînt, religioase, militare, de femei, de sindicat ș.a. În același timp, pe numele
Adunării Naționale au sosit mii de adrese de adeziune cu sute de mii de semnături din toate părțile Transilvaniei. În numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al
Adunării, format din: Gheorghe Pop de Băsești, episcopii Ioan I. Pop și Demetriu Radu – președinți, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueraș – vicepreședinți, precum și a unui secretariat. în componența a nouă personalități transilvănene. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului
Național Român, salutînd pe cei prezenți, declară
Adunarea de la Alba Iulia „constituită și deschisă”. Cuvîntarea solemnă rostită de Vasile Goldiș face o schiță de istorie
românească și se încheie cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele: „
Adunarea Națională a tuturor
românilor din Transilvania,
Banat și Țara Ungurească”,
adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți (la Alba Iulia în ziua de 1 dec. 1918), decretează unirea acelor
români și a tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu România„. Apoi, la tribuna
adunării au luat cuvîntul reprezentanții celor două partide politice: Iuliu Maniu (Partidul
Național Român) și Iosif Jumanca (Partidul
Social-Democrat), care evocînd lupta poporului
român pentru unitate
națională și dreptate
socială, au subliniat rolul pozitiv al Unirii pentru dezvoltarea societății
românești. Proiectul de rozoluție propus de V. Goldiș a fost adoptat de Marea
Adunare Națională cu ovații prelungite, manifestîndu-se astfel nestrămutata hotărîre pentru înfăptuirea Marii Uniri. Pentru cîrmuirea Transivaniei pînă la întocmirea
Constituantei,
Adunarea Națională hotărăște alegerea unei
adunări legislative numită
Marele Sfat Național compus din 250 de membri, dintre care 200 să fie
aleși de
A. imediat, iar restul de 50 să fie cooptați de către însuși Marele Sfat
Național. Acesta, la rîndul său numește guvernul provizoriu,
Consiliul Dirigent, alcătuit din 15 membri, prezidat de Iuliu Maniu. După săvîrșirea
actului istoric, cei peste 100.000 DE participanți la Marea
Adunare Națională de la Alba Iulia
adunați pe cîmpul lui Horea aprobă cu aclamații entuziaste hotărîrea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. În timp ce la Alba Iulia se hotăra
actul istoric al Unirii, în satele și orașele Transilvaniei aveau loc
adunări de solidarizare și aprobare a hotărîrilor luate. Două săptămîni mai tîrziu,
actul Unirii a fost înmînat în cadru solemn regelui Ferdinand I, în ziua de 14 dec. 1918, de către o delegație a Marelui Sfat
Național alcătuită din: V. Goldiș, Al. Vaida-Voevod și episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu. În cuvîntul rostit cu acest prilej, V. Goldiș făcînd unele considerații asupra
actului Unirii, pe care-l aprecia ca o cerințăa istoriei și civilizației umane, arăta ”că prin această unire, după cea a Basarabiei și apoi a Bucovinei, s-a împlinit visul de o mie de
ani al neamului
românesc, unirea într-un singur stat al tuturor
românilor„. Prin decretele legii din 11/14 și 18/30 dec. 1918, Consiliul de Miniștri, iar la 29 dec. 1918, Parlamentul au ratificat reunirea tuturor provinciilor istorice
românești cu Țara-mamă, România. Încununare a aspirațiilor de veacuri
ale poporului
român pentru eliberare
națională, reultat al luptei duse de forțele
social-
politice ale vremii, Unirea din 1918 – eveniment cardinal în istoria
românilor – a marcat desăvîrșirea procesului de realizare a statului
național unitar, a creat cadrul propice pentru o mai accentuată evoluție a economiei, științei și culturii. Ziua de 1 Decembrie a fost declarată, în 1990, de Parlament, ca zi
națională a României.