CÁRE
pron. interog.-rel.
I. (
Pronume relativ; are
rol de
conjuncție, ca
element de legătură între
propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține
locul și
propoziția subordonată).
1. (
Introduce propoziții atributive)
Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ♢ (
Introduce propoziții atributive
circumstanțiale)
a) (Cu
nuanță finală)
Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul.
b) (Cu
nuanță condițională)
Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu
valoare de
pronume demonstrativ) Cel ce,
cine; acela..., ce... ♦ (Cu
sens neutru) Ceea ce. ♢ Loc. conj.
După care = după aceea.
Care va (sau
vra)
să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare.
3. (Cu
valoare de
pronume nehotărât)
a) Fiecare.
Le porunci să meargă care pe unde va putea. ♢ Expr. (
Să)
nu care cumva = nu cumva să...
Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ?
b) (în
corelație cu sine însuși
exprimă ideea de
opozitie sau de
distribuție) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ♢ Expr.
Care (
mai)
de care = unul mai mult (sau mai
tare) decât altul, pe întrecute.
II. (
Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre
cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se
prezintă o ființă sau un lucru)
Care n-a înțeles întrebarea? ♢ (
Introduce propoziții interogative
indirecte)
L-a întrebat care îi place mai mult. ♢ Expr.
Care alta? = ce altceva?
Care pe care? = care din doi e mai
tare? ♢ (Cu
valoare de
adjectiv interogativ)
Care om nu ține la viața lui? [
Gen.-
dat. sg. m.
căruia, f.
căreia, gen.-
dat. pl. m. și f.
cărora; (când are
valoare de
adjectiv interog.-rel.)
gen.-
dat. sg. m.
cărui, f.
cărei, gen.-
dat. pl. m. și f.
căror.
Nom. sg. m. și: (înv.)
carele;
nom. pl. m. și f. și:
cari] – Lat.
qualis.