CĂRÁ,
car, vb. I.
1. Tranz. A
duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități
mari). ♢ Expr.
A căra apa cu ciurul = a
munci în
gol, a se
agita fără rezultat.
A căra cuiva (
la)
pumni (sau
palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a
bate zdravăn pe cineva.
A-l căra (pe cineva)
păcatele = a se
lăsa dus, târât oarecum fără voie.
2. Refl. (
Rar) A se
duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A
pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat.
*carrare.