RẤDE,
râd, vb. III. Intranz.
1. A-și
manifesta veselia sau satisfacția printr-o
mișcare caracteristică a feței și a gurii, scoțând în același timp sunete specifice, succesive și nearticulate. ♢ Expr.
A râde (sau,
rar a-și râde)
în barbă (sau
pe sub mustață) = a
râde reținut, pe ascuns. (
Rar)
A râde galben = a
râde fals,
silit (prefăcându-se că se
bucură).
A râde (cuiva)
în nas (sau
în față, în obraz) = a sfida pe cineva; a-și
bate joc de cineva care este de
față.
2. A se
distra; a se
amuza, a
face haz de ceva. ♦ A fi
mulțumit,
vesel,
fericit; a se
bucura. ♦ (Cu determinări în dativ sau introduse prin prep. „la”) A
arăta cuiva
simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soartă,
noroc) A-i fi cuiva
favorabil,
prielnic.
3. A-și
bate joc de cineva sau de ceva; a
face haz, a se
amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a
lua în
râs. ♢ Expr.
Râd (sau
ar râde)
și câinii (sau
și curcile, ciorile)
de cineva, se
zice despre cineva care s-a făcut de
rușine, s-a compromis. ♦ A nu ține seama de ceva; a
nesocoti, a desconsidera, a
disprețui. – Lat.
ridere.