VREA,
vreau, vb. II. Tranz.
I. (
Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau,
rar, de un infinitiv).
1. A fi
hotărât, a fi
decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ♢ Expr.
Vrea (sau
va) să zică =
a) înseamnă, are semnificația de...;
b) (cu
valoare de conjuncție) așadar, deci.
Ce vrea (sau
va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are?
Cum (sau
ce) va vrea = orice.
2. A pretinde a
cere; a aștepta ceva de la cineva.
3. A dori, a pofti; a-i
plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv.
Pe vrute, pe nevrute =
indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr.
Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești.
Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se
spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva
împotriva dorinței sale.
Vrând-nevrând = mai
mult de silă decât de
bună voie; constrâns de împrejurări.
A face tot ce vrea din (sau
cu) cineva = a avea
mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva.
Fiecare s-a vrut mai bun.
4. A
consimți, a
primi, a se învoi, a fi de
acord.
5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare.
Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi
gata, pe cale sau pe punctul de...
Când vru să moară își chemă feciorii.
II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului)
Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg.
va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl.
pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat)
Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr.
Va să fiu (sau
să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (
II)
voi (pop.
oi),
vei (pop.
ăi, ei, îi, i, oi), va (pop.
o, a), vom (pop.
om), veți (pop.
ăți, eți, oți), vor (pop.
or). – Var.:
vroí vb. IV] – Lat.
*volere.