șop
interj. –
Indică ideea de
șușoteală.
Creație expresivă, se
folosește mai
ales în
forma șopa-șopa,
uneori și
șopîc(-șopîc). – Der.
șopăi (var.
șopoi, șopocăi, șopăcăi), vb. (a
șușoti);
șopăit (var.
șopocăit), s.n. (
șușotit);
șopăială (var.
șopîcăială), s.f. (
șușotit);
șopîrcăi, vb. (Mold., a
fraieri, a
linguși);
șopîrcăială, s.f. (
lingușeală);
șopoti, vb. (a
șușoti),
probabil contaminat cu sl.
šiputati, slov.
šepetati, rut.
šepotaty, šopotity, bg.
šupotja, deși unele din
aceste forme ar putea proveni din
rom.;
șopot, s.n. (
susur,
murmur), mr.
șoput „
șiroi”, megl.
șopit, cf. sl.
šapŭtŭ, šopotŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 387; Tiktin; Rosetti, III, 52), bg.
šepot, sb.
šopot;
șipot, s.n. (șovoi,
izvor), var. de la cuvîntul
anterior;
șopti, vb. (a
șușoti, a
murmura), var. de la
șopoti care se întilnește cu sl.
šop(s)ti „a
sufla în
flaut”, sb.
šaptati „a
șușoti”,
rus.
šeptati;
șoaptă, s.f. (
murmur),
deverbal;
șopteală, s.f. (
șușoteală);
șoptit, s.n. (
murmur);
șoptitor, adj. (
murmurător);
șoroboti, vb. (Mold., a
șușoti), de la
șopoti, cu
r infix (după Scriban,
legat de
rus.
šorošiti „a gîfîi”);
șoroboteală, s.f. (
șușotit).