definiția învățat definiție dex

ÎNVĂȚÁT², -Ă,

învățați, -te, adj. Care știe multă carte; instruit, cult², erudit, doct; p. ext. priceput. ♦ (Substantivat) Savant. 2. (Despre texte, cunoștințe, deprinderi) Care este studiat și reținut în memorie. 3. Deprins, obișnuit cu ceva. 4. (Despre animale) Care este dresat, domesticit, îmblânzit. – V. învăța.

ÎNVĂȚÁT¹

s.n. Învățare. – V. învăța.

ÎNVĂȚÁT

adj., s. 1. adj. citit, erudit, savant, (livr.) doct, (livr. rar) sapient, (pop.) știut, (înv. și reg.) pricopsit, știutor, (fig.) luminat. (Un om ~.) 2. s. cărturar, erudit, savant, (înv.) diac, (grecism înv.) sofologiotatos. (Un celebru ~.) 3. adj. v. cult. 4. adj. v. memorizat. 5. adj. dresat. (Animal ~.)

Învățat

≠ incult, neinstruit, neînvățat, prost

învățát

s. n.

învățát

adj. m., pl. învățáți; f. sg. învățátă, pl. învățáte

ÎNVĂȚÁ//T ~tă (~ți, ~te)

și substantival 1) v. A ÎNVĂȚA și A SE ÎNVĂȚA. 2) Care este specializat în cercetări științifice având cunoștințe vaste într-un anumit domeniu; savant. /v. a învăța

a învăța pasărea să zboare

expr. (iron. – d. oameni) a învăța un lucru pe cineva mai competent / mai experimentat decît sine în respectivul domeniu.

a-l învăța pe taică-său să facă copii

expr. v. a învăța pasărea să zboare.

ÎNVĂȚÁ,

învắț, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunoștințe și deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a iniția pe cineva într-o meserie, știință, artă etc. 2. Tranz. A sfătui, a povățui pe cineva să facă ceva (arătându-i cum să procedeze). 3. Tranz. A dobândi cunoștințe prin studiu, a ajunge prin muncă sistematică să cunoști o meserie, o artă, o limbă etc.; a studia. ♦ A-și întipări în minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. și refl. A (se) deprinde, a (se) obișnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o învățătură, a căpăta experiență. ♢ Expr. (Tranz. și refl.) A (se) învăța minte = a câștiga sau a face să câștige experiență, a trage sau a face să tragă învățăminte dintr-o întâmplare neplăcută. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

ÎNVĂȚÁ

vb. v. comanda, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, porunci, stabili, statornici.

ÎNVĂȚÁ

vb. 1. v. studia. 2. a studia, (înv.) a pedepsi, a ștudirui, (grecism înv.) a spudaxi. (~ istoria; ~ la geografie.) 3. a citi, a studia. (A ~ cursul de la un capăt la altul.) 4. a se pregăti, a se prepara, a studia. (A ~ serios pentru examene.) 5. v. asimila. 6. v. memoriza. 7. v. instrui. 8. a (se) iniția, a (se) instrui. (A ~ pe cineva într-o disciplină.) 9. v. însuși. 10. v. îndruma. 11. v. sfătui. 12. v. aclimatiza.

A se învăța

≠ a se debarasa, a se dezbăra

A (se) învăța

≠ a (se) dezvăța

învățá

vb., ind. prez. 1 sg. învăț, 3 sg. și pl. înváță, perf. s. 1 sg. învățái

A SE ÎNVĂȚÁ mă învăț

intranz. A căpăta anumite deprinderi; a se deprinde. /<lat. invitiare

A ÎNVĂȚÁ învăț 1.

tranz. 1) (activități, acțiuni, procese) A însuși prin eforturi susținute. ~ o meserie. 2) (persoane) A face să capete cunoștințe și/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a pregăti; a instrui; a prepara. ♢ ~ minte a pedepsi pentru a-i da învățătură pe viitor. 3) A susține cu sfaturi, cu recomandări (cum trebuie procedat într-o situație sau alta); a sfătui; a povățui; a îndruma. 4) (lecții, poezii, roluri etc.) A reține în memorie; a memoriza. 2. intranz. pop. A urma cursurile (unei instituții de învățământ); a-și face studiile. /<lat. invitiare

învățá (învắț, învățát),

vb. – 1. A deprinde, a obișnui. – 2. A instrui, a transmite cunoștințe. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învăța pe de rost, a ști pe dinafară. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminți. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfătui. – Mr. (a)nveț, (a)nvețare, megl. anveț, anvițari, istr. (an)mețu. Lat. *invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Pușcariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densussianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare „a deprinde” (calabr. ambizzari „a învăța”), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso „înțelept, prudent”, cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. *vĭtiāre, cf. port. vezar și Gamillscheg , s. v. apprivoiser. Der. învățat, adj. (instruit; s.m., savant, erudit, om cult); învățăcel, s.m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. Lehrling › Lehrer, sugerată de DAR, nu pare necesară); învățămînt, s.n. (învățătură; domeniul și activitatea de instruire și educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învățător, adj. (instructiv, care instruiește); învățător, s.m. (instructor, pedagog, institutor; astăzi, persoană care predă în primele clase școlare; înv., sfetnic); învățătoare, s.f. (femeie care predă în primele clase școlare); învățătoresc, adj. (de învățător, didactic); învățătorie, s.f. (rar. învățătură); învăț, s.n. (nărav, viciu; instrucție, învățătură; rar, sfat), deverbal de la învăța; învățătură, s.f. (instrucțiune; studiu, cultură, știință, înțelepciune; lecție, povață; morală (de fabulă), concluzie moralizatoare; sfat; înv., poruncă); desvăța, vb. (a dezobișnui); desvăț, s.n. (acțiunea de a dezvăța de un obicei prost).