zînă (-ne),
s.f. –
Fee. – Var. Mold.
dzînă. Mr.
dzină, megl.
zǫnă. Lat.
Dĭāna (Pușcariu 1942; REW 2624; Tiktin; Densusianu,
GS, II, 312; Rosetti,
Mélanges, 352), cf.
alb.
zanë, logud.
yana (Atzori 185; Wagner 124), v. it., v. prov.
jana, astur.
xana (Menéndez Pidal,
Rom., XXIX, 376),
port.
jā, toate cu
sensul din
rom. Der. din lat.
dĭvῑna (Densusianu,
Hlr., 102; Philippide,
Principii, 138;
Pascu, I, 80;
Graur,
BL, V, 95),
fără a fi
imposibilă, nu se
potrivește cu
celelalte rezultate rom. și
romanice;
totuși nu
trebuie înlăturată posibilitatea unei
contaminări a
ambelor cuvinte, ținînd
cont de
prezența lui
zîn, s.m. (
zeu), cuvînt înv., pe care Tiktin
îl consideră formație personală la Dosoftei, și a
cărui legătură cu mr.
dzin „
ființă fantastică” nu a
fost studiată (mr.
poate fi
oriental).
Poate s-
ar putea adăuga la
cuvintele romanice deja pomenite sp.
adiano. Der.
zănatic (var.
zănatec), adj. (
țicnit,
scrîntit,
trăsnit), în
loc de *
zînatic, der. ca
noptatic, prostatic (Philippide,
Principii, 148), sau
direct din lat.
dianātĭcus (Hasdeu; Philippide, 1928; Pușcariu,
Jb., XI, 65; Tagliavini,
Arch. Rom., 103; Serra,
Dacor., IX, 170; cuvîntul lat.
apare în
sec. V).
Sînziene, s.f. pl. (
iele, în
mitologia populară;
sărbătoarea Sf.
Ioan Botezătorul, din 24
iunie;
drăgaică,
Galium mollugo), cu var. mold.
sîmziene, sîmzenii, sînzenii,
probabil este
urmașul unui lat.
sanctae, Dĭānae, cf. calabr.
santu Diana, cu
formula de
imprecație. Este
posibil și
chiar probabil, că s-
ar fi
produs o
contaminare cu
Sanctus Iohannes (Tiktin; Densusianu,
GS, III, 433; Tagliavini,
Arch. Rom., XII, 180-83; REW 7569N), cu
atît mai
mult cu
cît această
sărbătoare este
legată în
toată mitologia europeană de
obiceiuri folclorice și
credințe străine creștinismului;
dar numai această
expresie lat. nu
ajunge pentru explicarea cuvîntului
rom.
Formula sanctus dĭes Iohannis (
Candrea,
GS, III, 428;
Candrea),
imaginată pentru a
evita dificultatea fonetică, nu
convine,
deoarece în
rom. ne-
am aștepta la
sancta dĭes.
Explicația bazată pe
semis și
dĭvῑna (Philippide,
Principii, 97), nu are
aparențe de
probabilitate.