Joaca acum Serpent! Joaca acum Serpent!

Dictionare: ToateDEXSinonimeAntonimeNeologismeOrtograficArh. & Reg.EtimologicAcademic
Cauta

URL scurt: webdex.ro/vulgaris
Gaseste rime pentru cuvantul vulgaris
100 rezultate Dex Online pentru vulgaris
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: vulgaris, vulgarism
AGLÍCĂ, aglice, s.f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse în inflorescențe. (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.
AGLÍCĂ s. (BOT.; Filipendula vulgaris) (reg.) ferice, ferigea, oglice, teișor, barba-caprei, ferecă-albă, floarea-soarelui-de-câmp.
AGLÍCĂ s. v. ciuboțica-cucului.
aglícă s. f. (sil. -gli-), g.-d. art. aglícei; pl. aglíce
AGLÍ//CĂ ~ce f. Plantă erbacee care crește prin pajiști și pășuni, cu flori albe sau roz, foarte parfumate, și fructe capsule. [Sil. a-gli-] /<bulg. aglica, sb. jaglika
aglícă (-ci), s.f. – Plantă erbacee din familia rozaceelor. Mr. angulice, megl. glicica. Bg. aglika (Skok, R. Études slaves, III, 62), cf. sb. jaglika (Cihac; DAR), alb. aguljice. Este posibil ca toate aceste cuvinte provină din tc. aklikalbeață, albeală”. Cf. Popescu-Ciocănel 6.
AMĂREÁLĂ, amăreli, s.f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amărăciune. ♢ Amăreala merelor și perelor = boală a fructelor de măr și păr, manifestată prin apariția pe aceasta a unor pete în dreptul cărora carnea fructului respectiv capătă un gust amar. 2. Mică plantă erbacee cu flori albastre, roșii sau (rar) albe, dispuse în raceme, cu fructe capsule, întrebuințată, pentru proprietățile sale expectorante, contra afecțiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); șopârliță. – Amârî + suf. -eală.
AMĂREÁLĂ s. 1. amărăciune. (~ pelinului.) 2. (BOT.; Polygala) (livr.) poligală. 3. (BOT.; Polygala comosa) (reg.) șopârliță. 4. (BOT.; Polygala vulgaris) (reg.) șerpăriță, șerpânță, șopârliță.
amăreálă s. f., g.-d. art. amărélii; pl. amăréli
AMĂR//EÁLĂ ~éli f. Gust amar. /a amărî + suf. ~eală
amăreală s.f. sg. tristețe, necaz
BOTRÓȘ, botroși, s.m. Pasăre cântătoare cu ciocul foarte scurt, cu pene roșii închise pe piept, negre pe cap, cenușii pe spate și albe la coadă (Pyrrhula vulgaris). – Bot + roș.
BOTRÓȘ s. (ORNIT.; Pyrrhula vulgaris) (reg.) căldăraș, domnișor, lugaci, pasăre-domnească.
botróș s. m., pl. botróși
BOTRÓȘ ~i m. Pasăre sedentară cântătoare, de talie mică, cu cioc foarte scurt și rotunjit, cu penaj viu colorat. /bot + roș
BURÍC, burice, s.n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ♢ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: unburic.
BURÍC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.
BURÍC s. v. centru, miez, mijloc.
buríc s. n., pl. buríce
BURÍ//C ~ce n. 1) Cicatrice rămasă la mijlocul abdomenului (la om și la mamifere) după tăierea cordonului ombilical; ombilic. 2) fig. Loc sau parte a unui lucru, a unui spațiu sau a unei suprafețe situată la o distanță egală de marginile sau capetele periferice; centru; mijloc. ♢ ~cul pământului centrul pământului. 3) fig. Organ, persoană, instituție etc. cu rol decisiv în ceva; centru. ♢ A se crede ~cul pământului a se considera cel mai important dintre toți. 4) Cordon ombilical prin care fetusul este integrat în organismul mamei și primește de la ea hrană.Copilul cu multe moașe rămâne cu ~cul netăiat când se apucă prea mulți de o treabă, nu se realizează nimic. 5): ~cul degetului partea bombată de la vârful degetului. /<lat. umbulicus
buríc (-ce), s.n. – 1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simțit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. și prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul decentrucu gr. ὀμφαλός, ca și cum nu ar fi o extindere normală și generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s.f. (proeminență).
BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S.m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ♢ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S.n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuióc s.n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.
BUSUIÓC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mătăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-de-câmp (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră. 3. adj. v. tămâios.
busuióc adj. m., pl. busuióci; f. sg. busuioácă, pl. busuioáce
busuióc (plantă) s. m.
busuióc (dans) s. n.
BUSU//IÓC1 ~ioácă (~ióci, ~ioáce) : Pere ~ioace varietate de pere văratice cu aromă plăcută. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
BUSU//IÓC2 ~ioáce n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc, mai ales într-un tempo lent. 2) Melodie după care se execută acest dans. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
BUSU//IÓC3 ~ióci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
busuióc s.m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461.
CAÍS, caiși, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuanțe roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris).Din caisă (derivat regresiv).
CAÍS s. (BOT.; Armeniaca vulgaris) (prin Transilv.) măgdălan, tenghere, (prin nordul Transilv.) tinghirel.
caís s. m., pl. caíși
CAÍ//S ~și m. Pom fructifer care înflorește de timpuriu, având fructe rotunde, zemoase, de culoare portocalie și cu sâmbure mare. [Sil. ca-is] /Din caisă
CĂLDĂRÚȘĂ, căldărușe, s.f. 1. Diminutiv al lui căldare (1). 2. Plantă erbacee ornamentală cu tulpină simplă sau ramificată, păroasă, cu flori albastre, violete, roșii, mai rar albe (Aquilegia vulgaris). – Căldare + suf. -ușă.
CĂLDĂRÚȘĂ s. 1. găletușă. (O ~ cu nisip.) 2. (BOT., Aquilegia vulgaris) (reg.) candeluță, toporaș, cinci-clopoței, cinci-coade, clopoței-cornuți (pl.).
căldărúșă s. f., art. căldărúșa, g.-d. art. căldărúșei; pl. căldărúșe
CĂLDĂRÚȘ//Ă ~e f. (diminutiv de la căldare) Plantă ornamentală cu flori albastre, violete si roșii, cultivată în parcuri și grădini. /căldare + suf. ~ușă
CIMBRIȘÓR s.m. Plantă erbacee cu flori roșii-purpurii sau albe și cu frunze aromate, folosite în medicină pentru infuzie (Thymus vulgaris). – Cimbru + suf.-ișor.
CIMBRIȘÓR s. (BOT.) 1. (Thymus vulgaris) (reg.) cimbru, lămâioară, sărpun, schinduf, cimbru-de-câmp. 2. (Thymus serpyllum) (reg.) timian, timișor. 3. (Thymus pulegioides) (reg.) schinduf.
CIMBRIȘÓR s. v. săpunel.
cimbrișór s. m.
CIMBRIȘÓR ~i m. Plantă erbacee aromatică cu flori divers colorate și cu frunze înguste, folosită în medicină. /cimbru + suf. ~ișor
CREȚIȘOÁRĂ, crețișoare, s.f. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-gălbui (Alchemilla vulgaris).Creț + suf. -ișoară.
CREȚIȘOÁRĂ s. (BOT.; Alchemilla vulgaris) (reg.) brumărie, plașcă, umbrarul-doamnei.
CREȚIȘOÁRĂ s. v. burete-de-conopidă.
crețișoáră (bot.) s. f., g.-d. art. crețișoárei; pl. crețișoáre
CREȚIȘOÁR//Ă ~e f. Plantă erbacee perenă din familia rozaceelor, cu flori mărunte, de culoare verde-gălbuie, răspândită în regiunile montane. /creț + suf. ~ișoară
CRUCIULÍȚĂ, cruciulițe, s.f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); cruciță. 2. Cusătură artistică de mână, foarte folosită în portul național și în lucrăturile românești. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio).Cruce + suf. -uliță.
CRUCIULÍȚĂ s. 1. (rar) cruciță. (O ~ de argint.) 2. (BOT.; Senecio crucifolius) bătătarnică, (reg.) petimbroasă. 3. (BOT.; Senecio vulgaris) (reg.) petimbroasă, spălăcioasă.
CRUCIULÍȚĂ s. v. spălăcioasă.
cruciulíță s. f., g.-d. art. cruciulíței; pl. cruciulíțe
CRUCIULÍȚ//Ă ~e f. (diminutiv de la cruce) Plantă erbacee din familia compozeelor cu flori galbene sau portocalii. /cruce + suf. ~uliță
CRUȘĂȚEÁ, crușățele, s.f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii și cu frunze amărui, comestibile (Barbarea vulgaris).Crușit + suf. -ea.
CRUȘĂȚEÁ s. (BOT.; Barbarea vulgaris) (reg.) băr-bușoără.
crușățeá s. f., art. crușățeáua, g.-d. art. crușățélei; pl. crușățéle
CRUȘĂȚ//EÁ ~éle f. Plantă erbacee din familia cruciferelor cu flori galbene și cu frunze amărui, comestibile. [Sil. -șă-țea] /Orig. nec.
DRÁCILĂ, dracile, s.f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat adesea ca gard viu. (Berberis vulgaris). [Var.: (reg.) drácină s.f.] – Din sl. dračĩ, dracijemărăcine”.
DRÁCILĂ s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos.
DRÁCILĂ s. v. holeră.
drácilă s. f., g.-d. art. drácilei; pl. drácile
DRÁCILĂ, dracile, s.f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe roșii în formă de boabe, cultivat pentru garduri vii. (din sl. drați, dracije).
DRÁCIL//Ă ~e f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe roșii în formă de boabe, cultivat pentru garduri vii. /<sl. drați, dracije
FASÓLE s.f. 1. Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu flori albe, albe-verzui, roz sau roșii, cultivată pentru păstăile și pentru semințele sale, folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). 2. Păstaia fasolei (1), de culoare verde sau galbenă; fiecare dintre boabele care se află în interiorul acestei păstăi. 3. Mâncare preparată din păstăile (cu boabe) sau din boabele de fasole (1). [Var.: (reg.) făsúle, fasúle s.f.] – Din ngr. fasóli.
FASÓLE s. (BOT.) 1. (Phaseolus vulgaris) (Transilv., Maram. și Ban.) mazăre. 2. fasole-japoneză v. soia; fasole-soia.
fasóle s. f., g.-d. art. fasólei
FASÓLE ~ f. 1) Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cultivată pentru fructele sale păstăi, cu boabe comestibile. 2) (cu sens colectiv) Cantitate de boabe sau de păstăi ale acestei plante. 3) Preparat culinar din boabele sau din păstăile (verzi) ale acestei plante. ♢ ~ făcăluite fasole fierte și făcute pastă. [G.-D. fasolei] /<nrg. fasoli
HOMÁR, homari, s.m. Crustaceu marin cu zece picioare, comestibil, asemănător cu racul (Homarus vulgaris). – Din fr. homard.
HOMÁR s. (ZOOL.; Homarus vulgaris) (rar) stacoj.
homár s. m., pl. homári
HOMÁR ~i m. Crustaceu marin comestibil, asemănător cu racul. /<fr. homard
HOMÁR s.m. Crustaceu de mare comestibil, asemănător racului. [Var. omar s.m. / < fr. homard].
ÎNGRĂȘĂTOÁRE s. (BOT.: Pinguicula vulgaris și alpina) (reg.) foaie-grasă.
îngrășătoáre (bot.) s. f., g.-d. art. îngrășătoárei
LILIÁC1, lilieci, s.m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori plăcut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuanțe de violet sau albastru-violet, crescute în formă de buchete, cultivat ca plantă ornamentală; iorgovan, mălin (Syringa vulgaris).Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. liuleak.
LILIÁC2, lilieci, s.m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
LILIÁC s. (BOT.) 1. (Syringa vulgaris) (înv. și reg.) scumpie, (reg.) boroștean, (Ban.) iorgovan, (Transilv. și Maram.) mălin, (Transilv.) scrinte. 2. liliac-de-munte (Alnus viridis) = aninaș.
LILIÁC s. (ZOOL.; Vespertilis murinus) (reg.) șoarece.
LILIÁC s. v. salcâm.
liliác (arbust, animal) s. m. (sil. -li-ac), pl. liliéci
LILI//ÁC1 ~éci m. 1) Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori în formă de ciorchine, de culoare violetă sau albă, plăcut mirositoare, cultivat ca plantă ornamentală. 2) Floare a acestui arbust. [Sil. -li-ac] /<turc. leylâk
LILI//ÁC2 ~éci m. Mamifer insectivor nocturn, asemănător cu șoarecele, cu aripi formate dintr-o membrană ce leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada. /<bulg. liljak
LINÁRIȚĂ, linarițe, s.f. Plantă erbacee cu frunze asemănătoare cu cele de in, cu flori galbene și cu fructe în formă de capsule, conținând semințe aripate; inișor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linăríță s.f.] – Cf. Linaria (numele științific al plantei).
LINÁRIȚĂ s. (BOT.; Linaria vulgaris) (reg.) inărică, jale, buruiană-de-in, floarea-jelei, gura-mâței, inișor-de-alior, in-sălbatic.
LINÁRIȚĂ s. v. parpian.
lináriță s. f., g.-d. art. lináriței; pl. linárițe
LINÁRIȚ//Ă ~e f. Plantă erbacee cu frunze înguste și cu flori galbene, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii. /linaria (nume științific) + suf. ~iță
LÚTRĂ, lutre, s.f. (Zool.) Vidră. – Din fr. loutre, lat. lutra.
LÚTRĂ s. (ZOOL.) 1. (Lutra lutra sau Lutra vulgaris) vidră, (reg.) dihor de apă. 2. (Lutreola lutreola) nurcă, (rar) lutreolă, noriță, dihor de apă.
lútră (zool.) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. lútrei; pl. lútre
LÚTR//Ă ~e f. 1) Mamifer carnivor care trăiește pe malul apelor, cu corp lung, acoperit cu blană deasă, de culoare cafenie-roșcată; vidră. 2) Blană prelucrată a acestui animal. [Sil. lu-tră] /<fr. loutre, lat. lutra
LÚTRĂ s.f. Vidră. [< fr. loutre, lat. lutra].
PELINÁRIȚĂ, pelinarițe, s.f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -ariță.
PELINÁRIȚĂ s. (BOT.; Artemisia vulgaris) (reg.) pelin, vetricel, iarbă-bărboasă, peliniță neagră, știr-negru.
pelináriță s. f., g.-d. art. pelináriței; pl. pelinárițe
PELINÁRIȚ//Ă ~e f. Varietate de pelin, având frunze adânc crestate și păroase pe partea din dos, care crește pe marginile drumurilor și a ogoarelor și este folosită în medicină. /pelin + suf. ~ăriță
PÉPENE, pepeni, s.m. 1. Numele a două specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpină târâtoare lungă și cu fructe comestibile: a) (de obicei determinat pringalben”) plantă originară din Asia tropicală, cu tulpina acoperită cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbenă sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat și suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prinverde”) plantă originară din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde și miezul roșu sau galben, dulce și foarte zemos; harbuz, lubeniță, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ♢ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-și ieși (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-și pierde (sau a face pe cineva -și piardă) răbdarea, a (se) enerva, a-și ieși (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A ieși (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proastă afacere, a nu reuși într-o acțiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, *pepinis.
PÉPENE s. (BOT.) 1. (Citrullus vulgaris) (reg.) bostan, boșar, curcubete, die, duleți (pl.), harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină, (prin Olt.) bolbotină. (Pepene verde.) 2. (Cucumis melo) (reg.) boșar, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, himunic, ieură, popone, vleg, zămos. (Pepene galben.)
PÉPENE s. v. castravete, dovleac.
pépene s. m., pl. pépeni
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online - dictionar explicativ roman este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.