Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția vulgare definiție dex
vulgare
găsește rime pentru
vulgare
Cuvinte apropiate:
bulgăre
,
mulgare
,
vulgar
,
vulgare
CĂTÍNĂ,
cătini
, s.f.
Numele
a
două
specii
de
arbuști
spinoși:
a)
cătină
roșie
,
cu
frunze
mici
în
formă
de
solzi
, cu
flori
roz
sau
albe
și cu
fructe
roșii
,
cultivat
ca
gard
viu
;
tamariscă
(
Tamarix
ramosissima
)
;
b)
cătină
albă
,
cu
frunze
înguste
,
lanceolate
,
argintii
, cu
flori
mici
cafenii
și cu
fructe
galbene
-
portocalii
(
Hippophaë rhamnoides
). –
Probabil
lat.
catena
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
CĂTÍNĂ
s.
(
BOT
.)
1.
(
Lycium
vulgare)
(
rar
)
licină
, (
reg
.)
răchișoară
,
zaharică
.
2.
(
Lycium
halimi-
folium
)
(Bucov.)
răchișoară
.
3.
(
Tamarix
sau
Myrica
germanica
) (
rar
)
tamariscă
.
4.
cătină
roșie
(
Tamarix
ramosissima
)
=
tamariscă
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
cătínă
s. f., g.-d.
art
.
cătínii
;
pl.
cătíni
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
CĂTÍN//Ă ~i
f.
Arbust
spinos
cu
frunze
înguste
și
fructe
lunguiețe
galbene
-
roșietice
,
cultivat
ca
gard
viu
. /<lat.
catena
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
FEREGÚȚĂ
s.
(
BOT
.;
Polypodium
vulgare)
(
reg
.)
ferigă
,
iarbă
-
dulce
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
IÁRBĂ,
(
2
)
ierburi
, s.f.
1.
Nume
generic
dat
plantelor
erbacee
,
anuale
sau
perene
, cu
părțile
aeriene
verzi
,
subțiri
și
mlădioase
,
folosite
pentru
hrana
animalelor
. ♢ Expr.
Paște
, murgule,
iarbă
verde
= va
trebui
să
aștepți
mult
până ți se va
împlini
ceea ce
dorești
.
Din
pământ
, din
iarbă
verde
= cu
orice
preț
,
neapărat
. ♦
Nutreț
verde
,
proaspăt
cosit
.
2.
Buruieni
de tot
felul
. ♢
Iarbă
rea
=
a)
buruiană
otrăvitoare
;
b)
fig.
om
rău
,
primejdios
.
3.
Pajiște
.
4.
Compuse:
iarbă
-de-
mare
=
plantă
erbacee
cu
frunze
liniare
și cu
flori
verzi
, care
crește
pe
fundul
mării
și
ale
cărei
frunze
uscate
sunt
folosite
în
tapițerie
;
zegras
(
Zostera
marina
)
;
iarba
-
broaștei
=
mică
plantă
acvatică
, cu
frunze
rotunde
,
lucitoare
, care (
datorită
pețiolului
lung
)
plutesc
la
suprafața
apei
, și cu
flori
albe
(
Hydrocharis
morsus-ranae)
;
iarba
-
ciutei
=
plantă
perenă
din
familia
compozeelor
, cu
flori
galbene
dispuse
în
capitule
(Doronicum
austriacum
)
;
iarba
-
fiarelor
=
a)
plantă
erbacee
veninoasă
, cu
frunze
opuse
,
acoperite
cu
peri
, cu
flori
albe
-
gălbui
(Cynanchum vincetoxicum)
;
b)
(în
basme
)
iarbă
cu
putere
miraculoasă
, cu
ajutorul
căreia
se
poate
deschide
orice
ușă
încuiată
;
p. ext.
putere
supranaturală
, care
poate
ajuta
la ceva
greu
de
obținut
;
iarba
-
găii
=
plantă
erbacee
cu
frunze
dințate
,
acoperite
cu
peri
aspri
, cu
flori
galbene
(Picris hieracioides)
;
iarbă
-
creață
=
izmă
-
creață
;
iarbă
-
deasă
=
plantă
erbacee
cu
tulpini
subțiri
, cu
frunze
înguste
și
flori
verzi
,
dispuse
în
panicule
(
Poa
nemoralis)
;
iarbă
-
grasă
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
ramificată
și
întinsă
pe
pământ
, cu
frunze
cărnoase
,
lucioase
și
flori
galbene
(
Portulaca
oleracea
)
;
iarbă
-
mare
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
păroasă
și
ramificată
, cu
frunze
mari
și
flori
galbene
(
Inula
helenium
)
;
iarbă
-
albă
=
plantă
erbacee
ornamentală
cu
frunzele
vărgate
cu
linii
verzi
și
albe
-
roșietice
sau
gălbui
(
Phalaris
arundinacea)
;
iarba
-
cănărașului
=
plantă
erbacee
din
familia
gramineelor
, cu
frunzele
plane
, cu
flori
verzui
și
semințele
gălbui
;
mei
-
lung
,
meiul
-
canarilor
(
Phalaris
canariensis
)
;
iarbă
-
albastră
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
îngrămădite
la
baza
tulpinii
și cu
flori
violete
(Molinia
coerulea
)
;
iarba
-
bivolului
=
plantă
erbacee
cu
flori
verzui
sau
brune
(
Juncus
buffonius)
;
iarba
-
câmpului
=
plantă
erbacee
cu
tulpinile
noduroase
și cu
flori
verzui
-
alburii
sau
violet
-
deschis
(
Agrostis
stolonifera
)
;
iarbă
-
neagră
=
a)
plantă
erbacee
cu
frunze
dințate
și cu
flori
brune
-
purpurii
pe
dinafară
și
galbene
-
verzui
pe
dinăuntru
(
Scrophularia
alata
)
;
b)
arbust
cu
frunze
mici
liniare
și
flori
trandafirii
sau
albe
(Calluna
vulgaris
)
;
iarba
-
osului
=
mic
arbust
cu
tulpini
ramificate
, cu
frunze
opuse
și cu
flori
galbene
(
Helianthemum
nummularium)
;
iarbă
-
roșie
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
roșiatică
, cu
frunze
nedivizate
,
lanceolate
și cu
flori
galbene
dispuse
în
capitule
; (pop.)
cârligioară
(
Bidens
cernuus)
;
iarba
-
șarpelui
=
a)
plantă
erbacee
cu
frunze
lanceolate
,
păroase
, cu
flori
albastre
,
rar
roșii
sau
albe
(
Echium
vulgare)
;
b)
plantă
cu
tulpina
păroasă
, cu
flori
albastre
sau
roșietice
(
Veronica
latifolia
)
;
c)
broscariță
;
iarba
-
șopârlelor
=
plantă
erbacee
cu
rizom
gros
,
cărnos
, cu
tulpina
terminată
în
spic
, cu
frunze
ovale
și
flori
mici
,
albe
-
roz
(
Polygonum
viviparum)
;
iarbă
-
stelată
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
întinsă
pe
pământ
, cu
frunze
pe
fața
superioară
și pe
margini
păroase
și cu
flori
liliachii
(Sherardia
arvensis
)
;
iarbă
-de-
Sudan
=
plantă
cu
tulpina
înaltă
, cu
frunze
lungi
,
cultivată
ca
plantă
furajeră
(
Sorghum
halepense
)
.
5.
Praf
de
pușcă
. – Lat.
herba
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
IARBĂ
s. v.
praf
de
pușcă
,
pulbere
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
IÁRBĂ
s.
(
BOT
.)
iarba
-
broaștei
(
Hydrocharis
mor
-
sus
-ranae) =
(
reg
.)
limba
-
broaștei
,
mușcatul
-
broaștelor
;
iarba
-
cănărașului
(
Phalaris
canariensis
)
= (
reg
.)
mei
-
lung
,
meiul
-
canarilor
;
iarba
-
ciutei
(Doronicum
austriacum
)
= (
reg
.)
iarba
-
căprioarei
,
iarba
-
lupului
;
iarba
-
câinelui
(Cynodon dactylon)
=
pir
-de-
țelină
,
pir
-
gros
, (
reg
.)
costrei
,
curcubeu
,
pirău
,
iarba
-
vântului
,
iarbă
-
câinească
;
iarba
-
câmpului
(
Agrostis
alba
sau
stolonifera
)
= (
reg
.)
păiuș
,
iarba
-
vântului
;
iarba
-
fiarelor
(Cynanchum vincetoxicum)
= (
reg
.)
brilioancă
,
rânduniță
;
iarba
-
găii
(Picris hieracioides)
= (
reg
.)
amăruță
;
iarba
-
osului
(
Helianthemum
chemaecistus, vulgare etc.)
= (
reg
.)
ferăstrău
,
mălăoi
,
rujă
;
iarba
-
sfântului
-
Ioan
(
Salvia
sclarea)
= (
reg
.)
șerlai
;
iarba
-
șarpelui
=
a)
(
Veronica
latifolia
)
(
reg
.)
șopârliță
,
ventrilică
;
b)
(
Echium
vulgare)
(
rar
)
viperină
, (
reg
.)
ochiul
-
mâței
;
iarbă
-
albă
(
Phalaris
arundina-
cea
)
= (
reg
.)
ierbăluță
,
panglici
(pl.),
panglicuță
,
iarba
-
boierului
,
iarbă
-
creață
;
iarbă
-de-
lingoare
(Lysimachia
punctata
)
= (
reg
.)
gălbenele
(pl.),
floare
-de-
lingoare
,
mărul
-
cucului
,
rădăcină
-de-
lingoare
;
iarbă
-de-
mare
=
zegras
;
iarbă
-de-
ureche
(
Sedum
maximum
)
= (
reg
.)
oloisă
,
verzișoară
,
iarbă
-
grasă
;
iarbă
-
dulce
(
Polypodium
vulgare) =
(
reg
.) spasul-
dracului
;
iarbă
-
grasă
(
Portulaca
oleracea
)
= (
reg
.)
grașiță
,
porcină
,
iarbă
-de-
grădină
;
iarbă
-
mare
=
a)
(
Inula
helenium
)
(
reg
.)
oman
,
toaie
;
b)
(
Stellaria
holostea
)
(
reg
.)
coadă
-de-
găină
;
iarbă
-
puturoasă
(
Bifora
radians) =
puciognă
, (
reg
.)
scărișor
,
buruiană
-
pucioasă
,
buruiană
-
puturoasă
;
iarbă
-
roșie
=
a)
(
Polygonum
persicaria
)
(
reg
.)
iarba
-
puricelui
;
b)
(
Bidens
cenuus
)
(
reg
.)
cârligioară
;
iarbă
-
usturoasă
(Teucri-um scordium)
= (
reg
.)
dumbeț
, ustoroi-de-
lac
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
iárbă
s. f., g.-d.
art
.
iérbii
;
(
buruieni
) pl.
iérburi
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
IÁRB//Ă iérburi
f.
1)
Orice
plantă
erbacee
(
sălbatică
) cu
frunze
verzi
și
flexibile
(care
servește
, de
regulă
,
drept
hrană
pentru
animale
). ♢
~-
creață
mentă
.
~a
dracului
tutun
.
~
rea
a)
iarbă
otrăvitoare
; b)
iarbă
care
invadează
culturile
, împiedicându-
le
să
crească
.
~a-
fiarelor
plantă
erbacee
otrăvitoare
cu
tulpina
erectă
,
având
frunze
opuse
alungite
și
flori
albe
,
gălbui
sau
verzui
.
~-
grasă
plantă
erbacee
cu
tulpina
întinsă
pe
pământ
,
având
frunze
cărnoase
lucioase
și
flori
albe
sau
galbene
,
folosită
în
scopuri
medicinale
.
~-de-
Sudan
plantă
erbacee
exotică
, cu
tulpină
erectă
înaltă
, cu
frunze
înguste
și
lungi
,
cultivată
pentru
furaj
. 2)
la pl.
Plante
erbacee
de tot
felul
;
ierbărie
. ♢
C
â
tă
frunză
și ~
în
număr
extrem
de
mare
.
A
căuta
(ceva
sau
pe cineva) ca ~a
cea
de
leac
a
căuta
insistent
ceva sau pe cineva. 3)
la
sing
.
Vegetație
naturală
sau
cultivată
de
plante
erbacee
(de
obicei
de
aceeași
specie
)
mărunte
și
dese
. 4)
Nutreț
din
astfel
de
plante
erbacee
proaspăt
cosite
. [G.-D.
ierbii
] /<lat.
herba
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
LEMN,
(
2, 3
)
lemne
s.n.
1.
Țesut
conducător
al unor
plante
superioare
,
alcătuit
din
trahee
,
parenchim
și
fibre
cu
lignină
,
folosit
ca
material
de
construcție
,
drept
combustibil
etc. ♢ Expr.
A fi de
lemn
(sau
ca
lemnul
) = a nu
simți
nimic
, a fi
insensibil
.
A se
face
de
lemn
= a
înțepeni
; a
deveni
dur
.
A
rămâne
ca de
lemn
= a
înlemni
, a
încremeni
(din
cauza
unei
surprize
, unei
emoții
etc.).
A
îngheța
lemn
= a
înțepeni
de
frig
, a
îngheța
tun
.
2.
Tulpina
și
ramurile
unui
arbore
(sau
arbust
)
tăiat
,
servind
pentru
construcții
,
drept
combustibil
etc.;
bucată
ruptă
sau
tăiată
din
trunchiul
sau din
ramurile
unui
arbore
(sau unui
arbust
). ♢ Expr.
Doarme
de
poți
să
tai
lemne
pe el
, se
spune
despre
cineva care
doarme
greu
.
E
ger
de
crapă
lemnele
, se
spune
când
e
foarte
frig
.
3.
(Înv. și pop.)
Copac
,
arbust
. ♢ Compuse:
lemn
-
câinesc
=
arbust
cu
frunze
mici
și
groase
, cu
flori
albe
și
fructe
negre
,
cultivat
prin
grădini
, ca
gard
viu
(
Ligustrum
vulgare
);
lemn
dulce
=
plantă
erbacee
cu
flori
mici
,
liliachii
;
plutitoare
-
dulce
(
Glyicyrrhiza
echinata
);
lemnul
-
domnului
=
subarbust
din
familia
compozeelor
, cu
flori
galbene
și cu
miros
de
lămâie
;
lemnuș
(
Artemisia
abrotanum
). – Lat.
lignum
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
LEMN
s.
(
BOT
.)
lemn
-
câinesc
(
Ligustrum
vulgare)
= (
reg
.)
mălin
,
măliniță
,
lemnul
-
câinelui
;
lemn
-
dulce
(Glycyrrhiza
echinata
)
= (
reg
.)
ciorânglav
,
iarbă
-
dulce
,
rădăcină
-
dulce
;
lemn
-
râios
(
Evonymus
verrucosa
)
=
salbă
-
râioasă
, (
reg
.)
vonicer
,
cerceii
-
babei
(pl.);
lemnul
-
bobului
(
Cytisus
nigricans
)
=
salcâm
-
galben
, (
reg
.)
bobițel
,
drob
,
grozamă
-
mare
;
lemnul
-
Domnului
(
Artemisia
abrotanum)
= (
reg
.)
alimon
,
lemnuș
,
iarba
-lui-
Dumnezeu
;
lemnul
-
Maicii
-
Domnului
(Santolina chamaecyparissus)
= (
reg
.)
limbricariță
,
iarbă
-
sfântă
,
lemn
-
sfânt
,
lemnul
-
Domnului
,
poala
-
Maicii
-
Domnului
;
lemnul
-
vântului
(
Syringa
josikaea)
= (Transilv.)
scumpie
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
LEMN
s. v.
arbore
,
copac
,
pom
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
lemn
s. n., (
bucăți
de
arbore
,
arbori
) pl.
lémne
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
LEMN ~e
n.
1)
Parte
dură
a
arborilor
,
constând
dintr-un
țesut
compact
sau
fibros
,
aflat
între
scoarță
și
măduvă
. 2)
Material
provenit
din
tulpina
sau
ramurile
groase
ale
unui
arbore
tăiat
și
folosit
în
construcții
sau
pentru
confecționarea
diferitelor
obiecte
. 3)
mai
ales
la pl.
Trunchiuri
,
ramuri
,
crengi
de
copaci
sau
tufari
tăiați
și
folosiți
drept
combustibil
.
~e de
foc
. ♢
Ger
de
crapă
~
ele
ger
cumplit
.
A
rămâne
~
a
rămâne
încremenit
. 4) :
~-
câinesc
arbust
cu
frunze
mici
, cu
flori
albe
și
fructe
negre
,
cultivat
în
parcuri
,
pentru
a
forma
garduri
vii
.
~ul-
domnului
arbust
din
familia
compozitelor
cu
flori
galbene
și cu
miros
de
lămâie
. /<lat.
lignum
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
LEMNULDÓMNULUI
s. v.
lemnul
-
maicii
-
dom
-nului,
pelin
,
rugină
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
LÍMBĂ,
limbi
,
s.f.
I.
Organ
musculos
mobil
care se
află
în
gură
,
servind
la
perceperea
gustului
, la
mestecarea
și la
înghițirea
alimentelor
, la
om
fiind
și
organul
principal
de
vorbire
. ♢ Expr.
A-și
înghiți
limba
=
a)
a
mânca
cu
poftă
;
b)
a se
abține
de a
spune
ceva
nepotrivit
;
c)
a fi
foarte
tăcut
.
A
alerga
(sau a
umbla
) după ceva
(sau
după cineva) cu
limba
scoasă
= a
căuta
cu
orice
preț
să
obțină
sau să
găsească
ceva sau pe cineva de care are
mare
nevoie
.
A
scoate
(sau
a-i
ieși
)
limba
de-un
cot
=
a)
a-și
pierde
respirația
, a
gâfâi
;
b)
a
munci
mult
, a fi
foarte
ostenit
.
A avea
limbă
de
aur
= a avea
darul
de a
vorbi
frumos
,
elocvent
. A
fi cu
limba
(
fagure
) de
miere
= a
vorbi
frumos
,
prietenos
,
amabil
.
A avea
limbă
lungă
sau
a fi
lung
de
limbă
(sau
limbă
lungă
)
= a
vorbi
prea
mult
, a fi
flecar
.
A avea
mâncărime
de
(sau
vierme
la)
limbă
= a fi
limbut
, a nu
păstra
o
taină
.
A fi
slobod
la
limbă
(sau
limbă
slobodă
)
= a
spune
multe
cu
sinceritate
și
fără
prudență
, a
spune
și ce nu
trebuie
.
A-și
scurta
limba
= a
vorbi
mai
puțin
.
A
scurta
(sau a
tăia
, a
lega
)
limba
cuiva
= a
opri
, a
împiedica
pe cineva să
vorbească
.
A
prinde
(la)
limbă
= a
căpăta
curaj
, a
începe
să
vorbească
.
A i se
lua
(sau
a-i
pieri
, a i se
încurca
, a i se
îngroșa
cuiva)
limba
sau a
nu avea
limbă
(de
grăit
)
= a nu avea
curajul
să
vorbească
.
A-și pune
frâu
la
limbă
sau
a-și ține
(sau
băga
)
limba
(în
gură
)
= a se
feri
de a
spune
ceea ce nu
trebuie
, a
tăcea
.
(A avea)
limbă
ascuțită
(sau
rea
, de
șarpe
)
= (a fi)
răutăcios
,
malițios
în tot ce
spune
.
A
înțepa
cu
limba
= a fi
ironic
, a
batjocuri
.
A
trage
pe cineva de
limbă
= a
descoase
pe cineva, a
căuta
să
afle
tainele
cuiva.
A fi cu
două
limbi
sau
a avea mai
multe
limbi
= a fi
mincinos
,
fățarnic
,
prefăcut
.
A-și
mușca
limba
= a
regreta
că a
vorbit
ceea ce nu
trebuia
.
A-i
sta
(sau
a-i
umbla
, a-i
veni
) pe
limbă
= a nu-și
putea
aminti
pe
loc
de ceva
cunoscut
.
II.
1.
Sistem
de
comunicare
alcătuit
din
sunete
articulate
,
specific
oamenilor
, prin care
aceștia
își
exprimă
gândurile
,
sentimentele
și
dorințele
;
limbaj
,
grai
.
2.
Limbajul
unei
comunități
umane
,
istoric
constituită
,
caracterizat
prin
structură
gramaticală
,
fonetică
și
lexicală
proprie
. ♢
Limbă
comună
=
a)
stadiu
în
evoluția
unei
limbi
,
anterior
diferențierii
dialectale
;
b)
koine
. ♦
Fel
de
exprimare
propriu
unei
persoane
, în
special
unui
scriitor
.
3.
Totalitatea
altor
mijloace
și
procedee
(
decât
sunetele
articulate
)
folosite
spre
a
comunica
oamenilor
idei
și
sentimente
.
Limba
surdomuților
.
4.
(Înv. și
reg
.)
Vorbă
,
cuvânt
;
grai
,
glas
. ♢ Expr.
Cu
limbă
de
moarte
= ca
ultimă
dorință
(
exprimată
pe
patul
morții
).
A
lega
pe cineva cu
limbă
de
moarte
= a
obliga
pe cineva (prin
jurământ
) să-ți
îndeplinească
o
ultimă
dorință
,
exprimată
înainte
de
moarte
.
5.
(Înv.)
Prizonier
folosit
ca
informator
asupra
situației
armatei
inamice
.
6.
(Înv. și
arh
.)
Comunitate
de
oameni
care
vorbesc
aceeași
limbă
;
popor
,
neam
,
națiune
.
III.
Nume
dat
unor
obiecte
,
instrumente
etc. care
seamănă
formal
sau
funcțional
cu
limba
(
I
).
1.
Bară
mobilă
de
metal
,
agățată
în
interiorul
clopotului
, care, prin
mișcare
,
lovește
pereții
lui, făcându-l să
sune
.
2.
Fiecare
dintre
arătătoarele
ceasornicului
. ♦
Pendulul
unui
orologiu
.
3.
Obiect
de
metal
, de
os
, de
material
plastic
etc. care
înlesnește
încălțarea
pantofilor
;
încălțător
.
4.
Bucată
de
piele
, de
pânză
etc.
lungă
și
îngustă
, care
acoperă
deschizătura
încălțămintei
în
locul
unde aceasta se
încheie
cu
șiretul
.
5.
Lama
de
metal
a unui
cuțit
, a unui
briceag
etc.
6.
Flacără
de
formă
alungită
. ♦
Fâșie
de
lumină
care
străbate
întunericul
.
7.
Fâșie
lungă
și
îngustă
de
pământ
, de
pădure
etc.
8.
Deschizătură
,
gură
lăsată
la
cotețul
de
pescuit
.
9.
Compuse: (
Bot
.)
limba
-
apei
=
broscariță
;
limba
-
boului
=
plantă
erbacee
acoperită
cu
peri
aspri
și
țepoși
, cu
flori
albastre
,
roz
sau
albe
(
Anchusa
officinalis
);
limba
-
cucului
=
a)
ferigă
mică
cu
rizom
scurt
și
târâtor
, de
obicei
cu o
singură
frunză
penată
compusă
(Botrychium lunaria);
b)
plantă
erbacee
cu
flori
de
culoare
albăstruie
-
liliachie
, care
crește
în
regiunile
subalpine
(
Gentiana
bulgarica);
limba
-
mielului
(sau
mielușelului
)
=
plantă
erbacee
acoperită
cu
peri
aspri
, cu
flori
albastre
sau
albe
;
arăriel
(Borago
officinalis
);
limba
-
oii
–
a)
plantă
erbacee
cu
frunze
dințate
și
spinoase
, cu
flori
purpurii
, care
crește
prin
locuri
umede
și
mlăștinoase
(
Cirsium
canum);
b)
mică
plantă
erbacee
cu
frunzele
dispuse
în
rozetă
și cu
flori
roz
grupate
în
spice
(
Plantago
gentianoides
);
limba
-
peștelui
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
verzi
-
albăstrui
și cu
flori
violete
(Limonium vulgare);
limba
-
soacrei
=
nume
dat
mai
multor
specii
de
plante
înrudite
cu
cactusul
, cu
tulpina
spinoasă
și
flori
roșii
,
albe
sau
galbene
;
limba
-
șarpelui
=
ferigă
mică
cu
rizomul
lung
, cu o
singură
frunză
, de
formă
ovală
,
răspândită
prin
locurile
umede
, prin
tufișuri
și
păduri
(Ophioglossum vulgatum);
limba
-
vrăbiei
=
plantă
erbacee
cu
tulpina
dreaptă
, cu
frunze
lanceolate
și cu
flori
mici
,
verzui
(Thymelaea passerina);
(Iht.)
limbă
-de-
mare
=
pește
marin
cu
corpul
oval
și
asimetric
, cu
ambii
ochi
situați
pe o
singură
parte
(
Solea
nasuta
).
– Lat.
lingua
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
LÍMBĂ
s.
1.
(LINGV.)
(livr.)
idiom
.
(O ~
romanică
.)
2.
(LINGV.)
limba
neogreacă
=
limba
romaică
;
limba
romaică
v.
limba
neogreacă
;
limba
veche
slavă
v.
paleoslavă
;
limbă
ariană
v.
limbă
indo
-
ariană
,
limbă
indo
-
iraniană
;
limbă
indo
-
ariană
=
limbă
ariană
,
limbă
indo
-
iraniană
;
limbă
indo
-
iraniană
=
limbă
ariană
,
limbă
indo
-
ariană
.
3.
v.
limbaj
.
4.
v.
exprimare
.
5.
arătător
, (Transilv.)
manoș
, (prin Transilv.)
mutatău
, (
Ban
.)
țagăr
.
(~ la
ceas
.)
6.
v.
încălțător
.
7.
v.
tăiș
.
8.
v.
cuțit
.
9.
v.
pisc
.
10.
(
reg
.)
gârlici
,
pridvor
,
tindă
. (~
la
plasa
de
pescuit
.)
11.
v.
bucată
.
12.
(
BOT
.;
Phyllocactus
ackermanni
)
(
reg
.)
palmă
.
13.
(
BOT
.)
limba
-
cerbului
(
Scolopendrium
vulgare)
=
năvalnic
, (
rar
)
scolopendră
, (
reg
.)
iarba
-
ciutei
,
limba
-
vacii
,
limba
-
vecinei
;
limba
-
cucului
(Botrychium lunaria)
= (
reg
.)
colan
,
dragoste
,
iarba
-
dragostei
;
limba
-
mării
=
a)
(
Iberis
semperflorens
)
(
reg
.)
lilicele
(pl.);
b)
(
Iberis
umbellata
)
(
reg
.)
limbușoară
;
limba
-
mielului
(
Borrago
officinalis
)
=
arățel
,
boranță
,
otrățel
;
limba
-
oii
(
Cirsium
canum)
= (
reg
.)
pălămidă
;
limba
-
soacrei
(
Opuntia
)
=
opunția
.
14.
(IHT.)
limbă
-de-
mare
=
a)
(
Solea
nasuta
sau
lascaris
)
(
reg
.)
șoarece
-de-
mare
;
b)
(
Solea
impar
)
(
reg
.)
glosă
,
șoarece
-de-
mare
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
LÍMBĂ
s. v.
agavă
,
cambulă
,
cordar
,
cuvânt
,
glas
,
grai
,
gură
,
iscoadă
,
întinzător
,
națiune
,
neam
,
popor
,
spion
,
strună
,
tastieră
,
termen
,
voce
,
vorbă
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
límbă
s. f., g.-d.
art
.
límbii
;
pl.
limbi
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
LÍMB//Ă ~i
f
. 1)
Organ
musculos
mobil
,
situat
în
cavitatea
bucală
și
servind
la
mestecarea
,
înghițirea
și
determinarea
gustului
alimentelor
, la
om
fiind
organul
principal
al
vorbirii
. ♢
A-și
mușca
~a
a
regreta
vorbele
spuse
.
A
scoate
~a de un
cot
a) a
gâfâi
de
oboseală
; b) a
lucra
din
greu
.
A
vorbi
în
vârful
~ii
a
rosti
cuvintele
cu un
fonetism
ultraliterar,
hipercorect
.
A avea ~a
lungă
(
a fi
lung
de ~
) a) a avea
înclinație
spre
pălăvrăgeală
; b) a fi
limbut
.
A avea
mâncărime
de ~
a nu fi în
stare
să
păstreze
un
secret
.
A-și pune
frâu
la ~
,
a-și ține ~a (după
dinți
)
a nu
vorbi
ceea ce nu
trebuie
; a
păstra
o
taină
.
~a
oase
n-are
se
zice
despre
cineva, care
vorbește
ceea ce nu
trebuie
.
A
trage
pe cineva de ~
a
descoase
, a
ispiti
pe cineva.
A-i
sta
(
sau
a-i
umbla
, a i se
învârti
, a-i
veni
)
pe ~
a-și
aminti
vag
un
cuvânt
fără
a-l
putea
exprima
.
Pasărea
pe (pre) ~a ei
piere
de
multe
ori
omul
dă de
necaz
,
pentru
că nu
știe
să
tacă
când
trebuie
. 2)
Mijloc
principal
de
comunicare
între
oameni
,
constând
dintr-un
sistem
lexical
organizat
după
anumite
legi
gramaticale
și
având
o
structură
fonetică
specifică
;
limbaj
.
~a unui
popor
.
3)
Limbajul
unei
comunități
umane
constituite
istoricește
. 4)
Totalitate
a
altor
mijloace
de
comunicare
(
decât
sunetele
articulate
) a
sentimentelor
și
ideilor
.
~a
surdomuților
. 5)
Mod
de
exprimare
specific
unui
anumit
domeniu
de
activitate
, unui
anumit
mediu
, unui
anumit
grup
de
vorbitori
sau unei
anumite
persoane
(în
special
a unui
scriitor
);
stil
.
~a
presei
.
~a lui
Creangă
.
♢
(A
spune
ceva) cu ~ de
moarte
(a
spune
ceva) ca
ultimă
dorință
,
exprimată
pe
patul
de
moarte
. 6)
înv.
Prizonier
folosit
pentru
a
obține
informații
despre
armata
inamică
. 7)
înv.
Totalitate
a
oamenilor
trăind
pe
același
teritoriu
,
având
în
comun
o
cultură
, o
tradiție
, o
credință
;
popor
;
neam
. 8)
Orice
obiect
sau
instrument
asemănător
ca
formă
sau
funcție
cu
organul
respectiv
.
~a
clopotului
.
♢
~a
ceasornicului
pendul
al unui
orologiu
.
~ de
încălțat
obiect
de
metal
sau de
plastic
, care
servește
la
încălțat
.
~a
ghetei
bucată
de
piele
care
acoperă
deschizătura
încălțămintei
în
locul
unde se
petrec
șireturile
.
~i de
foc
flăcări
de
foc
alungite
. 9)
Fâșie
lungă
și
îngustă
(de
pământ
, de
pădure
, de
apă
etc.). 10):
~a-
boului
plantă
erbacee
,
acoperită
cu
peri
aspri
și
țepoși
, cu
flori
albastre
,
roz
sau
albe
.
~a-
broaștei
plantă
erbacee
cu
tulpina
dreaptă
,
ramificată
și cu
flori
albe
sau
trandafirii
, ce
crește
prin
locuri
umede
;
limbariță
.
~a-
mielului
plantă
erbacee
,
acoperită
cu
peri
aspri
, cu
flori
albastre
sau
albe
,
folosită
contra
tusei
. 11):
~ -de-
mare
pește
marin
cu
corpul
oval
și
asimetric
, cu
ambii
ochi
situați
pe o
singură
parte
, care
trăiește
mai
mult
acoperit
cu
nisip
. [G.-D.
limbii
] /<lat.
lingua
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
LÍMBĂ
,
limbi
, s.f.
I
.
Organ
musculos
mobil
care se
află
în
gură
și care este pricipalul
organ
de
percepere
a
gustului
;
servește
la
mestecarea
și
înghițirea
alimentelor
,
iar
pentru
om
este și
organul
principal
de
vorbire
.
II. 1.
Principalul
mijloc
de
comunicare
între
membrii
unei
colectivități
,
alcătuit
din
sistemul
gramatical
și
lexical
. ♦
Fel
de
exprimare
propriu
unei
persoane
, în
special
unui
scriitor
. ♦
Totalitatea
altor
mijloace
și
procedee
(în
afară
de
sunetele
articulate
)
folosite
spre
a
comunica
oamenilor
ideile
și
sentimentele
.
Limba
surdo
-
muților
.
2.
Vorbă
,
cuvânt
;
grai
,
glas
.
3.
(Înv. și
arhaic
)
Informație
(
asupra
intențiilor
dușmanului
),
relație
,
veste
,
știre
. ♦
Informator
,
spion
,
iscoadă
.
4.
(Înv. și
arhaic
)
Comunitate
de
oameni
care
vorbesc
aceeași
limbă
.
(II, 1)
;
popor
,
neam
,
națiune
.
III.
Nume
dat
unor
obiecte
,
instrumente
etc. care
seamănă
formal
sau
funcțional
cu
limba
(I). 1).
Bară
mobilă
de
metal
,
agațată
în
fundul
clopotului
, care prin
mișcare
,
lovește
în
pereții
lui, făcându-l să
sune
.
2.
Fiecare
dintre
arătătoarele
ceasornicului
. ♦
Pendulul
unui
orologiu
.
3.
Obiect
de
metal
, de
os
etc. care
înlesnește
încălțarea
pantofilor
;
încălțător
.
4.
Bucată
de
piele
lungă
și
îngustă
, care
acoperă
deschizătura
încălțămintei
în
locul
unde se
încheie
cu
șiretul
.
5.
Lama
de
metal
a unui
cuțit
,
briceag
etc.
6.
Flacără
de
formă
alungită
. ♦
Fâșie
de
lumină
care
străbate
întunericul
.
7.
Fâșie
lungă
și
îngustă
de
pământ
, de
pădure
etc.
8.
Deschizătură
,
gură
lăsată
la
cotețul
de
pescuit
. – Lat.
lingua
(
sensul
„
popor
” (
II 4
) după v.sl.
jenzyk
„
grai
”, „
popor
”).
Dictionar: Dictionarul limbii romane moderne - DLRM
|
definitia vulgare
MẮTURĂ,
mături
,
s.f.
1.
Obiect
de
uz
casnic
în
forma
unui
mănunchi
,
făcut
din
tulpinile
plantei
cu
același
nume
sau din
nuiele
,
paie
etc., cu care se
curăță
o
suprafață
. ♢
Loc
. vb.
A da cu
mătura
= a
mătura
(
1
).
2.
Numele
a
două
plante
erbacee
întrebuințate
la
confecționarea
măturilor
(
1
);
a)
plantă
bogat
ramificată
, cu
flori
verzi
și
violete
;
mei
-
tătăresc
(
Sorghum
vulgare);
b)
plantă
înaltă
până la 2
metri
, cu
frunza
lată
și cu
tulpina
bogată
în
materii
zaharoase
(
Sorghum
saccaratum).
♦
Lan
de
mături
(
2
).
3.
Plantă
erbacee
cu
tulpina
ramificată
,
stufoasă
, cu
frunze
mici
,
alungite
, de un
verde
-
deschis
, cu
flori
verzi
,
folosită
la
confecționarea
măturilor
(
1
)
(
Kochia
scoparia
).
4.
(În
sintagma
)
Mături
de
vrăjitoare
=
simptom
de
boală
la
pomii
fructiferi
și la
unii
arbori
,
cauzat
de unele
ciuperci
microscopice
sau de
bacterii
și
caracterizat
prin
apariția
pe
ramurile
atacate
a unor
ramificații
degenerescente
subțiri
și
dese
. –
Et
.
nec
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
MĂTURĂ
s.
1.
(
BOT
.;
Sorghum
vulgare)
(pop.)
mălai
-
tătăresc
,
mei
-
tătăresc
, (
reg
.)
bălur
,
flocoasă
,
tătar
,
tătarcă
.
2.
(
BOT
.;
Kochia
scoparia
)
măturică
.
3.
(FITOP.)
mături
-de-
vrăjitoare
= (pop.)
patul
-
vântului
.
(~ este
numele
unei
boli
a
arborilor
.)
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
MĂTURĂ
s. v.
bidinea
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
mătură
s. f., g.-d.
art
.
măturii
;
pl.
mături
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
MẮTUR//Ă ~i
f.
1)
Obiect
de
uz
casnic
,
făcut
din
tulpini
de
mălai
sau din
tulpinile
altor
plante
, cu care se
mătură
. 2)
Plantă
erbacee
cu
tulpina
foarte
ramificată
și
stufoasă
din care se
fac
astfel
de
obiecte
. [G.-D.
măturii
] /Orig.
nec
.
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
MOLÚRĂ,
moluri
,
s.f.
Plantă
erbacee
aromatică
cu
flori
galbene
dispuse
în
umbele
,
ale
cărei
fructe
sunt
întrebuințate
în
medicină
;
molotru
(
Foeniculum
vulgare).
– Cf.
mălură
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
MOLÚRĂ
s.
(
BOT
.;
Foeniculum
vulgare)
(
reg
.)
molotru
,
secărea
,
anason
-
dulce
,
anason
-
mare
,
anason
-
nemțesc
,
chimen
-
dulce
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
molúră
s. f., g.-d.
art
.
molúrii
;
pl.
molúri
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
MOLÚR//Ă ~i
f.
Plantă
erbacee
cu
tulpina
ramificată
și cu
flori
galbene
dispuse
în
umbele
, din
ale
cărei
semințe
se
obține
un
ulei
eteric
folosit
în
medicină
și
parfumerie
. /cf.
mălură
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
NĂVÁLNIC, -Ă,
navalnici
, -ce,
adj., s.m.
1.
Adj. (
Adesea
adverbial
) Care nu
poate
fi
domolit
,
stăpânit
;
furtunos
,
impetuos
,
aprig
,
violent
;
strașnic
,
cumplit
. ♦ (
Despre
ape
curgătoare
) Care
curge
repede
.
2.
S.m.
Specie
de
ferigă
cu
frunze
mari
,
lucitoare
, în
formă
de
lance
,
dispuse
în
rozete
,
folosită
în
medicina
populară
(
Scolopendrium
vulgare).
–
Năvală
+ suf.
-nic.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
NĂVÁLNIC
s. v.
ferigă
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
NĂVÁLNIC
adj., s. I. adj.
1.
înviforat
,
viforos
,
vijelios
.
(
Furtună
~.)
2.
v.
dezlănțuit
.
3.
v.
impetuos
.
I
I. s.
(
BOT
.;
Scolopendrium
vulgare)
limba
-
cerbului
, (
rar
)
scolopendră
, (
reg
.)
iarba
-
ciutei
,
limba
-
vacii
,
limba
-
vecinei
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
năválnic
(
bot
.) s. m.
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
năválnic
adj. m., pl.
năválnici
;
f. sg.
năválnică
, pl.
năválnice
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
NĂVÁLNI//C
2
~că (~ci
,
~ce)
1) Care
năvălește
și nu
poate
fi
oprit
,
stăpânit
;
impetuos
;
violent
.
Pornire
~că
. 2)
și
adverbial
(
despre
ape
curgătoare
)
Care
curge
cu
intensitate
și
repeziciune
. /
năvală
+ suf.
~nic
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
NĂVÁLNI//C
1
~ci
m
.
Plantă
erbacee
reprezentând
o
varietate
a
ferigii
,
dar
cu
frunze
întregi
,
lucioase
, care
crește
prin
locuri
umede
,
fiind
folosită
în
scopuri
medicinale
. /
năvală
+ suf.
~nic
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
SCAI
2
s.n.
Imitație
de
piele
făcută
din
material
plastic
,
maleabilă
și
rezistentă
la
schimbările
de
temperatură
. –
Et
.
nec
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
SCAI
1
,
scai
,
s.m.
Nume
generic
dat
mai
multor
plante
erbacee
cu
frunze
ghimpoase
și cu
fructe
globuloase
înconjurate
de
ghimpi
îndoiți
la
vârf
, care se
agață
de
haine
, de
lâna
oilor
etc.;
p. restr.
fructul
înconjurat
de
ghimpi
al
acestor
plante
. ♢ Expr. (Și
adverbial
)
A se ține
scai
(de cineva) sau a se
ține
(de cineva)
ca
scaiul
(de
oaie
)
= a nu
lăsa
pe cineva în
pace
, a
urmări
(pe cineva)
pretutindeni
. ♢ Compuse:
scai
-
vânăt
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
dințate
și cu
flori
violacee
dispuse
în
capitule
(Eryngiumplanum);
scaiul
-
dracului
=
plantă
erbacee
cu
frunzele
spinoase
și cu
flori
albastre
-
verzui
(Eryngium
campestre
)
;
scai
-
mărunt
=
turiță
. – Din scr.
čkalj.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
SCAI
s.
(
BOT
.)
1.
(
Onopordon
acanthium
)
ciulin
,
ghimpe
,
scaiete
, (
reg
.)
pălămidă
,
sita
-
zânelor
.
2.
(
Echinops
sphaerocephalus
)
rostogol
,
scaiete
, (
reg
.)
arici
,
căpățânoasă
,
măciuca
-
ciobanului
.
3.
(
Cirsium
vulgare)
(
reg
.)
crăpușnic
,
ghimpe
,
scaiete
.
4.
scai
-
albastru
(Eryngium planum)
=
scai
-
vânăt
, (
reg
.)
mărăcini
(pl.),
samcă
,
buruiana
-
zmeului
,
spin
-
albastru
,
spin
-de-
mucedă
,
spinul
-
vântului
,
spin
-
vânăt
,
șipul
-
vântului
;
scai
-
galben
(
Centaurea
solstitialis)
= (
reg
.)
pălămidă
,
vădană
,
zglăvoc
-
galben
;
scai
-
ghimpos
(
Centaurea
calcitrapa
) =
ghimpe
,
scaiete
, (
reg
.)
vădană
,
pasul
-
dropiei
,
scai
-
mărunt
,
scaiul
-
dracului
,
scai
-
vornicesc
;
scaiul
-
dracului
(Eryngium
campestre
)
= (
reg
.)
amărea
,
îndrăcită
,
rostogol
,
scăiuș
,
sperioasă
,
spin
,
tăvălici
,
buruiană
-
mucedă
,
căruța
-
dracului
,
iarba
-
măgarului
,
scaiul
-
vântului
,
spința
-
dracului
, sporiul-
casei
;
scai
-
vânăt
(Eryngium planum)
=
scai
-
albastru
, (
reg
.)
mărăcini
(pl.),
samcă
,
buruiana
-
zmeului
,
spin
-
albastru
,
spin
-de-
mucedă
,
spinul
-
vântului
,
spin
-
vânăt
,
șipul
-
vântului
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
SCAI
s. v.
ciulin
,
scaiete
,
spin
,
sticlete
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
scai
(
plantă
) s. m.,
art
.
scáiul
;
pl.
scai
,
art
.
scáii
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
scai
(
material
) s. n.,
art
.
scáiul
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
SCÁI ~
m.
1)
Plantă
erbacee
cu
tulpina
erectă
,
ramificată
, cu
frunze
prelungi
și cu
fructe
globuloase
,
acoperite
de
numeroși
spini
agățători
. 2)
Fructul
ghimpos
al
acestei
plante
. ♢
A se ține ~ de cineva
(sau
a se ține de cineva ca ~ul de
oaie
)
se
spune
despre
o
persoană
care
deranjează
în
permanență
pe cineva.
~
voinicesc
plantă
erbacee
cu
tulpina
erectă
,
înaltă
și
spinoasă
, cu
frunze
opuse
,
lanceolate
și
flori
liliachii
(
uneori
albe
). [
Monosilabic
] /< sb.
ckalj
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
SOVẤRF
,
sovârfi
, s.m.
Plantă
erbacee
perenă
aromatică
, cu
tulpina
păroasă
, cu
flori
roșii
-
purpurii
,
întrebuințată
la
vopsit
și în
farmacie
;
savur
(
Origanum
vulgare)
[Var.:
sovấrv
,
șovấrf
s.m.] – Din scr.
suhovrh
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
SOVÂRF
s.
(
BOT
.;
Origanum
vulgare)
(
reg
.)
broască
,
budeană
,
dost
,
ferăstău
,
majoran
,
milot
,
stropan
,
trifoiște
,
busuioc
-de-
pădure
,
busuiocul
-
feciorilor
,
măghiran
-
sălbatic
,
poala
-
Sfintei
-
Mării
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
SOVÂRF
s. v.
pălăria
-
cucului
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
sovârf
s. m., pl.
sovârfi
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
SOVÂRF ~i
m.
Plantă
erbacee
aromatică
, cu
tulpina
erectă
, cu
frunze
opuse
și cu
flori
roz
(
uneori
albe
),
folosită
în
scopuri
medicinale
și în
industria
casnică
(la
vopsit
). /<sb.
suhovrh
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
VETRÍCE,
vetrice
,
s.f.
1.
Plantă
erbacee
din
familia
compozeelor
, cu
tulpina
înaltă
, cu
flori
galbene
-
aurii
dispuse
în
corimb
(
Chrysanthemum
vulgare).
2.
(Entom.;
reg
.)
Efemeră
. – Cf. scr.
vratič.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
VETRÍCE
s.
(
BOT
.;
Chrysanthemum
vulgare)
(
reg
.)
mărun
,
măruncă
,
buruiană
-de-
ceas
-
rău
,
iarba
-
ra
-iului.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
VETRÍCE
s. v.
efemeră
,
efemeridă
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
vetríce
s. f. (
sil
.
-
tri
-),
g.-d.
art
.
vetrícei
;
pl.
vetríce
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
VETRÍCE
1
~
f
.
Specie
de
insecte
de
talie
medie
, cu
corpul
alungit
și
subțiat
, care în
stadiul
de
larvă
trăiesc
câțiva
ani
,
iar
în
faza
adultă
câteva
zile
. /Orig.
nec
.
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
VETRÍCE
2
~
f
.
Plantă
erbacee
aromatică
, cu
tulpina
erectă
,
înaltă
, cu
frunze
alungite
și cu
flori
galbene
-
aurii
,
dispuse
în
capitule
. /< sb.
vratic
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
VORONÍC
s.
(
BOT
.;
Marrubium
vulgare)
(
reg
.)
bălțătură
,
unguraș
,
cătușnică
-
sălbatică
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
VULGÁR, -Ă
,
vulgari
, -e
, adj.
1.
Ordinar
,
grosolan
;
josnic
,
mitocănesc
.
2.
Lipsit
de
originalitate
;
comun
,
obișnuit
,
banal
. ♢ (
Mat
.)
Logaritm
vulgar
=
logaritm
zecimal
.
3.
(Înv.;
despre
limbă
)
Vorbit
de
popor
,
popular
. ♢
Limba
latină
vulgară
=
limba
latină
populară
.
4.
Lipsit
de
suport
științific
;
neștiințific
.
Materialism
vulgar
. – Din fr.
vulgaire
, lat.
vulgaris
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia vulgare
VULGÁR
adj. v.
popular
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
VULGÁR
adj., s., adv.
1.
adj., s. v.
mitocan
.
2.
adj. v.
mitocănesc
.
3.
adv. v.
mitocănește
.
4.
v.
popular
.
5.
adj.
deșănțat
,
imoral
,
impudic
,
indecent
,
necuviincios
,
nerușinat
,
obscen
,
pornografic
,
scabros
,
scârbos
,
trivial
, (livr.)
licențios
, (înv. și pop.)
scârnav
,
slobod
, (
reg
.)
porcotos
, (fam.)
deșucheat
,
porcos
, (fig.)
decoltat
,
deocheat
,
îmbălat
,
picant
,
piperat
,
porcesc
,
spurcat
.
(O
glumă
~.)
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia vulgare
Vulgar
≠
delicat
,
elegant
,
fin
,
galant
,
grațios
,
manierat
,
nobil
,
politicos
,
rafinat
, select
Dictionar: Dictionar de antonime
|
definitia vulgare
vulgár
adj. m., pl.
vulgári
;
f. sg.
vulgáră
,
pl.
vulgáre
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia vulgare
VULGÁR ~ă (~i, ~e)
1) Care nu se
deosebește
prin
nimic
;
lipsit
de
originalitate
;
comun
;
obișnuit
;
trivial
;
ordinar
. 2)
(
despre
persoane
și
manifestările
lor
)
Care este
lipsit
de
pudoare
;
fără
decență
;
indecent
;
scabros
;
trivial
;
obscen
. 3):
Latina
~
ă
limba
latină
vorbită
;
latina
populară
. /<lat.
vulgaris
, fr.
vulgaire
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia vulgare
VULGÁR, -Ă
adj.
1.
Cunoscut
de
toată
lumea
;
comun
,
obișnuit
,
curent
. ♢
Logaritm
vulgar
=
logaritm
a
cărui
bază
este
numărul
10;
logaritm
zecimal
.
2.
Ordinar
,
grosolan
,
trivial
. ♦ (
Despre
limbă
)
Vorbit
de
popor
;
popular
. ♢
Limba
latină
vulgară
=
limba
latină
populară
.
3.
Lipsit
de
bază
științifică
;
neștiințific
. ♢
Materialism
vulgar
=
curent
filozofic
apărut
în Germania pe la
jumătatea
sec
. XIX, care, în
esență
,
reduce
întreaga
realitate
la
materie
,
considerând
și
conștiința
de
natură
materială
. //
s.f.
Denumire
a
limbii
italiene
,
folosită
mai
ales
în
epoca
medievală
și
medie
. [< lat.
vulgaris
, cf. fr.
vulgaire
].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia vulgare
VULGÁR, -Ă
I.
adj.
1.
cunoscut
de
toată
lumea
;
comun
,
obișnuit
,
curent
. 2.
ordinar
,
grosolan
,
trivial
. 3.
latina
~
ă
=
limba
latină
populară
. 4.
lipsit
de
bază
științifică
;
neștiințific
. o
materialism
~ =
curent
filozofic
apărut
în Germania pe la
jumătatea
sec
. XIX, care
reduce
întreaga
realitate
la
materie
,
considerând
și
conștiința
ca
fiind
de
natură
materială
. II. s. f.
denumire
a
limbii
italiene
, în
epoca
medievală
și
medie
. (< fr.
vulgaire
, lat.
vulgaris
)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN
|
definitia vulgare
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK