vítă (-te),
s.f. –
1. Animal. –
2. Denumire pentru boi și
vaci. –
3. Brută,
animal. Mr.
vită. Lat.
vῑta „
viață” (Șeineanu,
Semasiol., 198; Pușcariu 1910; Philippide, II, 741; REW 9385), cf. it.
vita, prov., cat., sp.,
port.
vida, fr.
vie. Semantismul este
curios. S-a
explicat prin
intermediul unei
echivalențe între ideea de „
viață” și
cea de „a fi
viu” (Șeineanu, Tiktin), și
chiar printr-o
contaminare cu sl.
životŭ „
viață” și „
animal”. Este
posibil și să fie
vorba de o
evoluție de la
ideea de „
viață” la
cea de „
mijloc de
trai” sau „
aliment”, ca în sp.
vida, care
uneori ajunge să
însemne „
aliment”, cf. fr.
viande. – Der. de la un
primitiv lat.
pierdut,
reprezentat și de
vitulus (
Diez,
Gramm., I, 24), sau de
alb.
vjetë „
juncan” (Meyer 476; Densusianu,
Hlr., 335) nu este
probabilă.