tuléi (-ie),
s.n. –
1. Puf,
perișor. –
2. Pufuleț de
fructe sau de
plante. –
3. Cocean,
ciocălău,
pănușă de
porumb. – Var. Trans.
tulea. Mold.
tiuleu, tiulei. Sl.
tulŭ „
cilindru gol” (Cihac, II, 426; Tiktin,
Candrea), cf.
torbă și sb.
tulaj „
cocean”, rut.
tulij, pol.
tulja „
fier de
lance”. La
sensul al
doilea ar fi
putut interveni o
contaminare cu tc.
tüy „
puf”,
tüylü „
pufos”, mai
ales dacă se ține
cont de var. mold. Der. din gr. τσῦλος „
coloană” (Hasdeu,
Col. lui Traian, 1874, 456) sau din mag.
toll (Scriban)
trebuie să fie
abandonată, ca și der. din lat.
tubŭla (Pușcariu,
Dacor., V, 423; REW 8968). Der.
tulean (var. Olt.
tujlean), s.n. (
cocean,
ciocălău;
puf,
perișor);
tulău, s.m. (Trans.,
bucium foarte lung al
ciobanilor, din
scoarță de
tei sau de
salcie,
măsoară 2 m. în
lungime),
probabil din
același sl.
tulŭ „
tub” (după Miklosich,
Slaw. Elem., 50 și Cihac, II, 427; din sb., cr.
tuliti „a
scheuna, a
urla”; după Conev, 104, din bg.
tulnik);
tulnica, vb. (Trans., a
suna din
tulnic);
tulug, s.m. (
tuleu de
porumb,
cocean), în Trans.