alác,
s.m. –
Specie de grîu
foarte rezistentă.
Origine obscură. Pare a
proveni indirect din lat.
alica, prin
intermediul unei
forme asemănătoare celei care a
dat álaga în sp. (lat. *
alaca, cf. Corominas, I, 75), însă der. este
dificilă. În
general se
admite că
etimonul pentru rom. este mag.
alakor (Cihac, II, 475; Densusianu,
Rom., XXXIII, 273; REW 337;
Pascu,
R. crit.,
VII, 66; Gáldi,
Dict., 170);
dar în mag. este cuv.
străin (Drăganu,
Dacor., VII, 201),
probabil rom. (Edelspacher 8). Și mai
îndoielnică este
legătura cu
alb.
akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696,
sugerează alb.
lakër „
verdeață”, din gr. λάϰανον.