Definitia torul definitie DEX Online, dictionar roman

toruri, s.n. 1. Mulură rotundă cu profil convex de la baza sau de la capitelul unei coloane. 2. Corp geometric care rezultă din rotirea unui cerc în jurul unei axe situate în planul cercului, dar care nu trece prin centrul cercului. – Din fr. tore.

s. v. tizic.

(geom., arhit.) s. n., pl. tóruri

s.n. (reg.) 1. tizic. 2. toriște. 3. leșie care rămâne după ce s-a scos săpunul.

s.n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s.f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s.f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s.f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s.f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s.m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s.f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s.f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s.m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific).