steá (-éle),
s.f. –
1. Astru. –
2. Soartă,
destin,
ursită. –
3. Obiect de hîrtie cu
formă de
astru (1),
frumos împodobit, care se
folosește în
obiceiurile folclorice de
Crăciun și care
simbolizează steaua magilor. –
4. Asterisc. –
5. (Înv.)
Pistrui. –
6. Paste făinoase. –
7. Pată albă în
păr. –
8. Actor sau
actriță celebră. –
9. Plantă (
Trapa natans). –
10. (Arg.)
Furt. – Var. înv.
steală. Mr.
steao, megl.
steuă, istr.
stęwu. Lat.
stēlla (Pușcariu 1641; REW 8242), cf. vegl.
stala, it.
stella, prov., cat.
estela, fr.
étoile, sp.
estrella;
pentru fonetism cf. Densusianu,
Studii de filologie romînă, I, (1898) și Fr. Schürr,
Mitt. Wien, 43-54. Der.
stelar, s.m. (
colindător);
steli, vb. (a
fulgera);
steliță (var.
stelișoară), s.f. (
plantă,
Aster amollus);
stelesc, adj. (
stelar);
stelos, adj. (cu stele;
sclipitor);
steluță, s.f. (
stea mică,
asterisc;
pastă făinoasă;
obiect de
cult cu care se
acoperă anafura;
plante,
Stellaria nemorum, S.
graminea,
Erigeron acris, E. canadiense, E.
alpinus, E.
racemosus);
înstela, vb. (a se acopri cu stele). – Cf.
stei.