spînz
s.m. –
1. O
anumită boală la
cai. –
2. Elebor (
Helleborus purpurascens, H.
Odorus). – Mr.
spingiu. Var.
spînț. Lat.
spongia, de unde sp.
espundia „
rană la
cai” (REW 8173), cf. și germ.
Schwamm „
burete” și „
tumoare”, logud.
ispundzola „
boală a
cailor”.
Numele plantei se
explică prin
folosirea ei ca
remediu al
bolii.
Pentru rezultatul ong ›
îng, cf.
lîngă, adînc;
iar pentru modificarea finalei, cf.
rezultatul spaniol espundia (Corominas, II, 400-1), și lat.
axungia ›
rom.
osînză. Alb.
spëndër considerat cîteodată ca
etimon al
rom. (Rosetti, II, 122), pare să
provină dintr-un pl. n.
*spînzuri. După Cihac, II, 357, în
loc de *
sprînz › sl.
prąziti „a se
destinde”; după Byhan 333, dintr-un sl.
sŭpręzi, cf. sb., slov.
sprež „spînz” (cf.
împotrivă Tiktin). După
Pascu, I, 171, dintr-un
tracic *
spenzus,
legat de gr. σπλήν. – Der.
spînzui, vb. (a
trata caii bolnavi cu spînz). Din
rom.
provin rut.
spyndz, spin(d)z (Miklosich,
Wander., 19;
Candrea,
Elemente, 406) și, după
sursa menționată,
alb.