definiția sfânt definiție dex

SFẤNT, -Ă,

sfinți, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinității, considerată ca întruchipând suprema perfecțiune și puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificați de biserică. ♢ Sfântul părinte = titlu dat papei de către catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viață curată și cucernică. 2. Care ține de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujbă = liturghia. Locurile sfinte = ținuturile menționate în textele religioase ca fiind acelea unde a trăit și propovăduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de venerație; care se cuvine cinstit, slăvit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor săptămânii. 5. Desăvârșit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. „de” și exprimând ideea de superlativ) Strașnic, zdravăn. O sfântă de bătaie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o păți, a da de belea; b) a da peste un noroc neașteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zăbovește undeva prea mult (și degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. și f. Persoană recunoscută ca un exemplu desăvârșit al vieții creștine și consacrată ca atare, după moarte, de către biserică. ♢ Expr. Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții = până să ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbașii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfinții = a ațipi, a adormi; a muri. A-i ieși (cuiva) un sfânt din gură = a vorbi foarte drept și înțelept, a spune o vorbă potrivită. A sta (ca un) sfânt = a sta nemișcat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinți sau a se ruga de toți sfinții = a se adresa la cei puternici cu rugăminți, a fi nevoit să solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri și cu stăruințe. La sfântu-așteaptă = niciodată. ♦ Om care duce o viață curată și cucernică. 3. S.f. pl. art. (În credințele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.

SFÂNT

adj., s. 1. adj. (BIS.) ceresc, divin, dumnezeiesc, (livr.) celest, (rar) îndumnezeit, zeiesc, (pop.) sânt, (înv.) minunat, preaînalt. (Pronia ~.) 2. adj. (BIS.) (înv. și pop.) sânt. (~ul duh.) 3. s. (BIS.) sfânta treime = trinitate, (pop.) troiță. 4. s., adj. (BIS.) (pop.) sânt, (înv.) preacuvios, preafericit, preapodobnic, (latinism înv.) sanct. (~ul Gheorghe.) 5. s. v. Maica Domnului. 6. s. (mai ales la pl.) v. mucenic. 7. s. sfântul părinte v. papă. 8. adj. (BIS.) bisericesc, religios, (pop.) sânt. (Carte ~.) 9. adj. (BIS.) sacru, (livr.) sacrat, sacrosanct. (Scripturile ~.) 10. s. (BIS.) sfânta scriptură = biblie, scriptură. 11. adj. divin, sacramental, sacru. (Lucrurile ~.) 12. s. (BIS.) sfânta sfintelor = sanctuar. (~ la iudei.) 13. adj. v. sacru. 14. adj. sacru, solemn. (Un jurământ ~.) 15. adj. v. inviolabil. 16. adj. desăvârșit, perfect. (~ nevinovăție!)

SFÂNT

adj. v. grozav, strașnic, teribil, zdravăn.

sfânt

adj. m., s. m., voc. sfínte; pl. sfínți; f. sg. sfântă, g.-d. art. sfíntei, pl. sfínte

SFÂNT² sfinți

m. 1) (la creștini) Persoană care și-a consacrat viața apărării religiei și care după moarte este considerată făcătoare de minuni. ♢ La ~ul așteaptă niciodată. Parcă i-a ieșit un ~ din gură se spune despre cineva care a enunțat tocmai ceea ce trebuia. A sta ca un ~ a fi foarte cuminte. A se ruga la toți sfinții a) a se adresa cu rugăminți tuturor celor ce ar putea da un ajutor; b) a ruga insistent; a implora. 2) art. Ființă supremă, care a creat lumea; Dumnezeu. ♢ Ferit-a ~ul în nici un caz. /<sl. sventu

SFÂNT¹ ~ă (sfinți, sfínte)

1) Care inspiră sentimente luminoase și înălțătoare; demn de venerație absolută; sacru. ~a libertate. 2) Care este excepțional de important. Datorie ~ă 3) (despre unele elemente, fenomene din natură) Care se crede că ar avea proprietăți dătătoare de viață. ~ul soare. ~ul pământ. 4) (despre persoane) Care duce o viață extrem de curată din punct de vedere moral. 5) (în concepțiile religioase) Care posedă har divin. Apă ~ă. /<sl. sventu

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții

expr. a înjura foarte urât.

BUSUIOCUL-SFÍNTELOR

s. v. calomfir.

FLOAREASFÂNTULUIIÓN

s. v. răcuină, sânziană.

FLOAREA-SFINTEI-MARÍI

s. v. săpunele.

IARBA-LUI-SF.-IOÁN

s. v. pojarniță, sunătoare.

IARBA-SFÂNTULUI-CRÍSTOFOR

s. v. orbalț.

IARBA-SFÂNTULUI-IOÁN

s. v. răscoage.

IARBA-SFÂNTULUI-IÓN

s. v. salvie de Etiopia.

IARBA-SFINTEI-SÓFIA

s. v. peliniță.

IARBĂ-SFÂNTĂ

s. v. lemnul-maicii-domnului.

la sfântu’ așteaptă

expr. (pop.) niciodată.

LEMN-SFÂNT

s. v. lemnul-maicii-domnului.

Pátruzeci-de-Sfínți

s. pr. m. pl. (sil. -tru-)

poála-Sfíntei-Maríi

s. f.

POALASFINTEIMĂRÍI

s. v. granat, melisă, priboi, rechie, roiniță, scatiu, sovârf, spilcuță, talpa-ursului.

Sfânta Fecioáră

adj. + s. f.

Sfânta Scriptúră

adj. + s. f.

Sfânta Treíme

adj. + s. f.

SFÂNTUL

s. art. v. atotputernicul, creatorul, divinitate, domnul, dumnezeire, dumne-zeu, părinte, providență, puternicul, stăpânul, tatăl, ziditorul.

Sfântul Duh

adj. + s. n.

Sfântul Mormânt

adj. + s. n.

Sfântul Scáun

adj. + s. n.

SFÍNTE

s. pl. v. iele.

sfînt (-tă),

adj. – 1. Divin. – 2. Sacru. – 3. Respectabil, venerabil. – 4. Preafericit. – 5. Epitet popular dat lunii, soarelui și zilelor săptămînii personificate. – 6. Impunător, grozav. – 7. (S.m.) Preacuvios, sanct. – 8. (S.m.) Căpetenie, ștab, persoană cu putere. – 9. (S.f.) Împărtășanie. – 10. (S.f. pl.) Iele, duhuri rele. Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 340; Șeineanu, Mél. Soc. Linguist., XII, 331-4). Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adj. (înv., sfînt), din sb. sveti, bg. sfet, cu der. sfetitel, s.m. (ierarh), din sl. svętitelĭ înv., se păstrează în numele unei biserici din Iași, Trisfetite(li), a cărui reducere se explică prin considerarea sa greșită drept f. pl. articulat, Trisfetitele; sfeștanie (var. înv., osfeștanie), s.f. (consacrare, binecuvîntare), din sl. (o)svęstenije; sfeștenic, s.m. (înv., preot) din sl. svęštenikŭ. Der. sfinți (var. înv. sfenti, sfenți, osfinți), vb. (a consacra, a binecuvînta; a hirotonisi; a sanctifica; a învinge, a triumfa; a duce la glorie), din sl. (o)svętiti; sfințenie, s.f. (calitatea a ceea ce este sfînt; pietate, religiozitate; înv., consacrare); sfinție, s.f. (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preoților); sfințișori, s.m. pl. (mucenici de aluat, în Mold.); sfințituri, s.f. pl. (mîncare sfințită, la Paști); sfințit, adj. (cu har divin; titlu onorific al preoților); preasfințit, adj. (sfînt, titlu onorific al prelaților); sfîntulețul, s.m. (nume popular al diavolului), cf. Aghiuță (Candrea interpretează greșit drept „Dumnezeu”), rus. svjatoša „diavolul”.