sclipí (-pésc, -ít),
vb. – A
luci, a
străluci, a scînteia, a
licări. Gr. sau mgr. στίλβω,
aorist ἔστιλψα „a
luci”, prin
intermediul unui
rezultat *
stlipi; prin
schimbarea stl, ‹
scl, cf.
scîlcia. Legătura cu sl.
klepati „a
închide”, cf.
clipi (Cihac, II, 331; Tiktin;
Candrea) este
improbabilă. Este
dubletul lui
sclivisi, vb. (a
lustrui; a se
găti), din ngr. στίλβω,
aorist στιλβήσω „a
lustrui” (Cihac, I, 697; Gáldi 249;
Graur,
BL, IV, 114), der.
scliviseală, s.f. (
lustruială,
șlefuire), și
sclivisitoare, s.f. (
lustruitoare); și a lui
sclifosi, vb. refl. (a se
spilcui, a se
găti; a se
smiorcăi), din ngr. στιλβώνω,
aorist στιλβώσω (Gáldi 249;
legătura cu gr. ϰλαίω,
aorist ἔϰλαψα „a plînge”,
sugerată de Cihac, II, 696 și Geheeb 34 nu este
probabilă), der.
sclifoseală, s.f. (
moft,
capriciu). Der.
sclipeală, s.f. (
strălucire);
sclipeț (var.
Maram.
*sclipet), s.m. (scrîntitoare,
Potentilla tormentilla),
sclipiș, s.n. (
licăr,
fulger);
sclipicios (var.
sclipitor), adj. (care sclipește);
sclipitură, s.f. (
lucire).