sáu
conj. – Ori. Lat.
sĕu.
Fonetismul nu este
clar.
Poate s-
ar putea explica pornind de la
sῑve, care nu este o var. a lui
sĕu, și al
cărui rezultat, *
seaue, l-
ar fi
redus pe
ea ›
a, cf.
lĕvo ›
iau. Cf. Meyer-Lübke,
Rom. Gr., III; Cihac, I, 233; Scriban. De la
sĕu cu
aut, după Pușcariu 1533, Tiktin și
Candrea.