rúpe (rúp, rúpt),
vb. –
1. A
despărți un
obiect în mai
multe părți, a
face bucăți. –
2. A
despica, a
desface. –
3. A
tăia, a
smulge. –
4. A
strica, a sfărîma. –
5. A
suprima, a
suspenda, a
anula. –
6. A
întrerupe, a
curma. –
7. A da la o
parte, a
separa. –
8. A se
despărți, a
abandona. –
9. A
vorbi stricat o
limbă, a o stîlci. –
10. A
cădea la
învoială, a
stabili prețul de vînzare. – Var. înv.
rumpe. Mr.
arup, arupșu, aruptă, megl.
rup, rupș, rupt, istr.
rupu, rupt. Lat.
rumpĕre (Pușcariu 1485; REW 7442), cf. it.
rompere, prov., fr., cat.
rompre, sp.,
port.
romper. – Der.
rupt, adj. (
despărțit;
desfăcut; s.n., rupere,
întrerupere);
ruptă, s.f. (înv.,
impozit global,
contribuție personală stabilită pentru prima dată în Mold. la
începutul sec. XIX și
plătibilă în
patru rate anuale);
ruptaș, s.m. (
contribuabil care
plătea impozitul după
sistemul numit ruptă);
raptoare (var. înv.
ruptoare), s.f. (
început,
primul pas;
învoială asupra prețului de vînzare-
cumpărare;
stabilire a
contribuției individuale);
ruptură (mr.
aruptură), s.f. (rupere;
distrugere;
crăpătură,
fisură;
hernie;
bucată ruptă,
fragment;
zdreanță, cîrpă), care
ar putea proveni direct din lat.
ruptŭra (Pușcariu 1486; REW 7455), cf. it.
rottura, prov., cat., sp.,
port.
rotura, fr.
roture);
ruptănos (var.
rupticos), adj. (
zdrențăros,
rupt);
rupturi, vb. (a
rupe în
bucăți);
prerupe, vb. (înv. și Trans. de S., a
întrerupe), care pare să
provină direct din lat.
praerumpere.
Rus.
ruptaš „
contribuabil”
provine din
rom. (Vasmer, II, 549).