Joaca acum Serpent! Joaca acum Serpent!

Dictionare: ToateDEXSinonimeAntonimeNeologismeOrtograficArh. & Reg.EtimologicAcademic
Cauta

URL scurt: webdex.ro/romani
Gaseste rime pentru cuvantul romani

30 rezultate Dex Online pentru definitie roman, romani, român, români

Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: rohmani, roman, romană, romand, romani, romanic, romanș, romanț, român, română, români, românie, românit, româno
ROMÁNI s. f. limba țiganilor. (< fr. romani)
ACADEMIA ROMÂNĂ, cel mai înalt for științific și cultural al țării, înființat la 1 apr. 1866, în timpul locotenenței Domnești, sub numele deSocietatea literară Română”, cu scopul de a stabili ortografia și de a elabora și publica dicționarul și gramatica limbii române. Și-a inaugurat efectiv activitatea la 1 aug. 1867 cînd, o dată cu adoptarea statutelor, a devenitSocietatea Academică Română”. Era organizată în 3 secțiuni: literar-filologică, istorico-arheologică și a științelor naturale, fiecare cu cîte 12 membri titulari, 20 de corespondenți și un număr nelimitat de membri de onoare români și străini. Printre membrii societății în 1866-1867 (reprezentanți ai tututor provinciilor locuite de români): V. Alecsandri, C. Negruzzi, I. Heliade Rădulescu, A. Treboniu Laurian (Vechiul Regat), T. Cipariu, G. Barițiu (Transilvania), A. Hurmuzachi (Bucovina), I. Caragiani (Macedonia). La 29 mart. 1879 societatea este declarată, prin lege, instituție națională, devenindAcademia Română”. Sub egida ei, s-au studiat primele scrieri în limba română, s-au tipărit documente istorice, s-au publicat numeroase studii de istoriografie, de fizică, matematică, chimie, medicină, biologie, geografie etc., ediții critice, precum și cataloage și bibliografii. În perioada 1948-1965 poartă denumirea de Academia Republicii Populare Române, iar din 1965 până în 1990, aceea de Academia Republicii Socialiste Române. În ultimele decenii, A. și-a pierdut treptat autonomia, ceea ce a făcut ca activitatea ei fie sub nivelul aceleia din perioada anterioară, cînd, pe lîngă realizările legate de ortografia, gramatica și dicționarul limbii române, a avut un rol major în promovarea și dezvoltarea științei și culturii românești. Începînd cu data de 5 ian. 1990, A. și-a recăpătat vechea denumire și funcționează în prezent cu 12 secții științifice. Pe lîngă secții au fost constituite comisii de profil, cu caracter inter- și multidisciplinar. Are patru filiale: Iași, Cluj, Timișoara și Tîrgu Mureș. În subordinea A. sînt peste 50 de institute și centre de cercetări științifice, Biblioteca A., Editura A., Fundația „Elias”, Casa Oamenilor de Știință, stațiuni experimentale și case memoriale. În A. pot fi aleși maximum 181 de membri titulari și corespondenți. Este condusă de un Prezidiu compus din președinte, cei patru vicepreședinți, președinții secțiilor și ai filialelor Academiei. Organul suprem de conducere este Adunarea Generală. A. decernează, anual, premii pentru contribuții deosebite, originale, în diferite domenii ale științei și culturii. Publică numeroase periodice generale și de specialitate, ca: „Analele Academiei Române”, Memoriile secțiilor științifice, reviste de profil ale institutelor etc., în limba române și în limbi de circulație internațională.
dáco-román adj. m., s. m., pl. dáco-románi; f. sg. dáco-románă, pl. dáco-románe
ROMÁN1, romane, s.n. Specie a genului epic, de întindere mare, cu conținut complex, care se desfășoară de-a lungul unei anumite perioade și angajează mai multe personaje, presupunând un anumit grad de adâncime a observației sociale și analizei psihologice. ♢ Operă narativă în proză sau în versuri scrisă, în evul mediu, într-o limbă romanică. ♦ Fig. Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Var.: (înv.) románț s.n.] – Din fr. roman.
ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s.m. și f., adj. I. S.m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman și care se bucura de drepturi depline de cetățenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se referă la Roma, care aparține Romei. ♢ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romană = Biserica catolică; catolicism. – Din lat. romanus.
ROMÁN s. v. crizantemă, dumitriță, granat, margaretă, mușețel, romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare, spilcuță, tufănică.
ROMÁN s., adj. 1. s. (înv.) râmlean, rumân. (Împăratul Dioclețian era ~.) 2. adj. (înv.) râmlean, râmlenesc, romaicesc, romanesc, romanicesc. (General ~; consul ~.) 3. s., adj. latin. 4. adj. v. catolic.
román s. m. (persoană), adj. m., pl. románi; f. sg. románă, g.-d. art. románei, pl. románe
román (operă literară) s. n., pl. románe
ROMÁN1 ~e n. 1) Specie a genului epic în proză (mai rar în versuri), de proporții mari, cu acțiune complexă, pe mai multe planuri, la care participă un număr mare de personaje. 2) pop. Aventură amoroasă. /<fr. roman
ROMÁN2 ~i m. 1) ist. Persoană care făcea parte din populația de bază a Imperiului Roman. 2) Locuitor al Romei. /<lat. romanus, fr. roman
ROMÁN3 ~ă (~i, ~e) 1) ist. Care aparținea Imperiului Roman sau populației lui; din Imperiul Roman. ♢ Cifre ~e cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserică ~ă biserică catolică. 2) Care aparține Romei; din Roma. /<lat. romanus
ROMÁN, -Ă adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare și unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinații de litere. ♦ Arta romană = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul roman între sec. IV î.e.n. și IV e.n., care se caracterizează în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. ♦ Balanță romană = balanță formată dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat alunecând o greutate care echilibrează obiectul de cântărit. // s.m. și f. 1. Persoană care făcea parte din populația de bază a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].
ROMÁN s.n. 1. Narațiune epică în proză de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. 2. (Fig.) Împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. roman].
ROMÁN1 s. n. lucrare, operă literară epică în proză, de mari proporții, care oglindește evenimente, episoade ale vieții unei societăți etc. ♢ (fig.) împletire de întâmplări cu multe episoade care par neverosimile; serie de aventuri extraordinare. (< fr. roman)
ROMÁN2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ♢ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare și unghiuri drepte. o cifre ĕ = cifre prin litere sau combinații de litere; biserica ~ă = biserica catolică; catolicism. 2. limbă romanică populară vorbită de vechii francezi (înainte de sec. IX). 3. arta ~ă = arta dezvoltată în Roma antică și apoi în Imperiul Roman, caracterizată în arhitectură prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptură cultivând cu precădere portretul puternic individualizat, iar în pictură prin ansambluri de frescă și de mozaic cu tematică bogată. (< lat. romanus)
ROMÁNĂ adj. balanță ~ (și s. f.) = balanță dintr-o pârghie cu brațe neegale, mobilă în jurul unui ax orizontal, pe brațul mai lung și gradat. (< fr. romaine)
ROMẤN, -Ă, români, -e, s.m. și f., adj. I. S.m. și f. 1. Persoană care aparține populației de bază a României sau este originară din România. 2. (Pop.) Țăran. ♦ Bărbat, soț. ♦ Om (în general), bărbat. 3. (În forma rumân) Denumire dată, în evul mediu, în Țara Românească, țăranilor dependenți de stăpânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care aparține României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de români. Româna comună (sau primitivă) = stadiu în evoluția limbii române anterior diferențierii dialectale; străromână. [Var.: rumấn s.m.] – Lat. romanus.
ROMÂN s. v. bărbat, sătean, soț, țăran.
ROMÂN s., adj. 1. s. (în evul mediu) valah. 2. adj. românesc, (în evul mediu) valah.
român s. m., adj. m., pl. români; f. sg. română, pl. române
ROMÂN1 ~ă (~i, ~e) Care aparține României sau populației ei; din România. /<lat. romanus
ROMÂN2 ~i m. Persoană care face parte din populația de bază a României sau este originară din România. /<lat. romanus
român-francéz (despre dicționar) adj. n.
ROMÂNÍ, românésc, vb. IV. (Înv.) 1. Refl. și tranz. A adopta sau a face adopte obiceiurile, caracterul, limba românilor. 2. Tranz. A traduce în românește. – Din român.
ROMÂNÍ vb. v. româniza.
româní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. românésc, imperf. 3 sg. româneá; conj. prez. 3 sg. și pl. româneáscă
romîn (romîni), s.m. – 1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoană, creștin. – 3. Țăran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Var. înv. și pop. rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumăr. Lat. romanus (Pușcariu 1474; Șeineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernăuți 1893). Este dubletul lui roman, s.m., neol.; al lui roman, s.n. (nuvelă), din fr. roman; al lui roman, s.m. (mușețel-prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră sl., cf,. sb. raman, rus. roman (Tiktin), cf. romaniță; și al lui rom, s.m. (țigan), probabil mgr. ’Pωμιός „grec”, cf. fr. romanichelțigan”. Fonetic, forma rumîn este corectă, în timp ce romîn se datorează analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrșitul sec. XVI. Cf. și Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-romîne, București 1921. Rumîniobag” (cu acest sens nu se folosește forma romîn) s-a spus numai în vechea organizare socială din Munt. (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligațiile lui erau legarea de pămînt, dijma și slujba la proprietar, cf. Giurescu, Despre rumîni, București 1916. Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de romanus apare încă din legile francilor, cf. Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba modernă s-a șovăit mult în scrierea lui romîn cu î, și s-a preferat sistematic român, chiar și de către acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Der. romîncă, s.f.; romînesc, adj. (român); romînește, adv. (în română; clar, creștinește); romînică, s.f. (român), cuvînt care se pune numai în gura țiganilor; romînime, s.f. (neam românesc); romînism, s.n. (ceea ce este tipic românesc); romîniza, vb. (a deveni român); romîni (var. rumîni), vb. (a se boteza); străromîn, adj. (preromân), format după germ. ur-; rumînie, s.f. (iobăgie). Din rom. provin alb. rëmërpăstor”, țig. sp. rumanoargou” (Besses 145) și natural numele etnic al românilor în toate limbile. Der. neol. (din fr.) romanic, adj.; romanesc, adj.; romancier, s.m.; romanist, s.m.; romanitate, s.f.; romaniza, vb.; romantic, adj.; romantism, s.n.; romanț, s.n. (nuvelă), înv., din it. romanzo; romanță, s.f.; romanțios, adj.
romîn (romîni), s.m. – 1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoană, creștin. – 3. Țăran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Var. înv. și pop. rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumăr. Lat. romanus (Pușcariu 1474; Șeineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernăuți 1893). Este dubletul lui roman, s.m., neol.; al lui roman, s.n. (nuvelă), din fr. roman; al lui roman, s.m. (mușețel-prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră sl., cf,. sb. raman, rus. roman (Tiktin), cf. romaniță; și al lui rom, s.m. (țigan), probabil mgr. ’Pωμιός „grec”, cf. fr. romanichelțigan”. Fonetic, forma rumîn este corectă, în timp ce romîn se datorează analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrșitul sec. XVI. Cf. și Cancel, Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-romîne, București 1921. Rumîniobag” (cu acest sens nu se folosește forma romîn) s-a spus numai în vechea organizare socială din Munt. (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligațiile lui erau legarea de pămînt, dijma și slujba la proprietar, cf. Giurescu, Despre rumîni, București 1916. Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de romanus apare încă din legile francilor, cf. Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba modernă s-a șovăit mult în scrierea lui romîn cu î, și s-a preferat sistematic român, chiar și de către acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Der. romîncă, s.f.; romînesc, adj. (român); romînește, adv. (în română; clar, creștinește); romînică, s.f. (român), cuvînt care se pune numai în gura țiganilor; romînime, s.f. (neam românesc); romînism, s.n. (ceea ce este tipic românesc); romîniza, vb. (a deveni român); romîni (var. rumîni), vb. (a se boteza); străromîn, adj. (preromân), format după germ. ur-; rumînie, s.f. (iobăgie). Din rom. provin alb. rëmërpăstor”, țig. sp. rumanoargou” (Besses 145) și natural numele etnic al românilor în toate limbile. Der. neol. (din fr.) romanic, adj.; romanesc, adj.; romancier, s.m.; romanist, s.m.; romanitate, s.f.; romaniza, vb.; romantic, adj.; romantism, s.n.; romanț, s.n. (nuvelă), înv., din it. romanzo; romanță, s.f.; romanțios, adj.
Țára Româneáscă (Muntenia) s. pr. f.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online - dictionar explicativ roman este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.