răzéș (răzéși),
s.m. – Înv., în Mold.,
țăran proprietar,
boiernaș care
aparținea unei
colectivități de
oameni liberi care nu
plăteau impozite și
datorau numai sprijin militar. În 1850
erau cam 50.000. – Var.
rezeș, rezaș, răzaș și der. Mag.
részes „copropietar”, de la
rész „
parte” (Cihac, II, 523; Rosetti,
BL, IX, 72-9; Rosetti,
Mélanges, 381-8). Alte
explicații sînt mai
puțin convingătoare: din sl.
reža „
parte” (Densusianu,
GS,
IV, 409), care este
același cuvînt mag.; din tc.
erzeș „
copărtaș la un
teren” (Philippide, II, 378); din lat.
radius „
hotar” (Giuglea,
Dacor., I, 496); din
pol.
rycerz ‹ germ.
Ritter „
călăreț” (Nandriș,
RF, I, 325-9). Der.
răzeșie, s.f. (
proprietate);
răzășesc, adj. (de răzeș);
răzeșime, s.f. (
mulțime de
răzeși);
răzeșiță, s.f. (
nevastă de răzeș).