pútred (pútredă),
adj. –
Stricat,
descompus. – Mr., megl.
putrid. Lat.
pūtrῑdus (Pușcariu 1420; REW 6877),
conservat numai în
rom. (Rosetti, I, 171). – Der.
putrezi (var. înv.
putredi, Mold.
putrădesc), vb. (a se
descompune);
putrejune (var.
putreziciune), s.f. (
putrefacție);
putregai (var.
putrigai), s.n. (
lemn putred,
putreziciune), unde
g apare ca în
mucegai (Tiktin), în
locul lui
j din
putrejune, cf.
repezi ›
repejune ›
repeguș (după Pușcariu 1421, dintr-un lat. *
pūtrῑcus ,
explicație care
ar fi
insuficientă);
putregăi, vb. (a se putrezi);
putregăios, adj. (
putrezit de
jumătate, mîncat de
carii);
putrezitor, adj. (care
putrezește);
putrezitură, s.f. (
putrefacție). – Der. neol. (din fr.)
putrefacți(un)e, s.f.;
putrescibil, adj.;
imputrescibil, adj.