preót (préoți),
s.m. –
Prezbiter,
sacerdot. – Var. mold.
preut, Trans.
preót. Mr.
preftu, istr.
prewt. Lat.
prĕbĭter, var.
vulgară a lui
prĕsbyter (Densusianu,
Hlr., 126; Pușcariu 1375;
Candrea-
Dens., 1441; REW 6750), cf.
alb.
prift (Philippide, II, 651), vegl.
prat, it.
prete (abruz.
préute), prov., v. fr.
preire, cat.
prévere. – Der. (toate cu var. mold.)
preoteasă, s.f. (
nevastă de
preot);
preoți, vb. (a
sluji ca
preot);
preoție, s.f. (
sacerdoțiu);
preoțesc, adj. (
sacerdotal);
preoțește, adv. (ca
preoții);
preoțime, s.f. (
adunare de preoți). Este
dubletul lui
presbiter, s.m., din lat., var.
presviter, din ngr. πρεσβύτερος, der.
protopresbiter, s.m. (
protopop), din ngr. προτοπρεσβύτερος.