definiția poștă definiție dex

PÓȘTĂ¹,

poște, s.f. I. 1. Instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poștale și a coletelor; local în care se află această instituție. ♢ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Corespondența primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. ♢ Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ♢ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta¹ (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ♢ Cal de poștă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ♢ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ♢ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. ♢ Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) póstă, (reg.) póștie s.f.] – Din rus. počtă.

PÓȘTĂ²

s.f. v. poștie¹.

PÓȘTĂ

s. 1. v. corespondență. 2. v. poștaș. 3. v. diligență. 4. (înv.) conac. (A mers cale de-o poștă.)

PÓȘTĂ

s. (reg.) poș. (Tipul de alică numit ~.)

PÓȘTĂ

s. v. curier, mesager, ștafetă.

póștă

s. f., g.-d. art. póștei; pl. póște

PÓȘT//Ă ~e

f. 1) Instituție care se ocupă cu transportarea și distribuirea corespondenței, mandatelor, telegramelor, coletelor și presei periodice. ♢ ~a redacției rubrică într-o publicație periodică în care se dau publicității scrisorile cititorilor și răspunsurile la întrebările lor. De ~ poștal. 2) Clădire unde se află această instituție. 3) Totalitate a corespondenței și a publicațiilor periodice primite, expediate sau distribuite într-o perioadă de timp. ♢ A duce (sau a purta, a umbla cu) ~a a purta, a duce zvonuri, făcând intrigi. A fi ~a satului a se ocupa cu bârfeli. 4) înv. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență) pe distanțe mari, cu diligență, folosit înainte de apariția căii ferate. 5) v. POȘTALION I. ♢ Cal de ~ cal de schimb la o diligență. A ajunge (sau a fi) cal de ~ a fi trimis cu diferite treburi în toate părțile. 6) Loc special amenajat unde făceau popas drumeții care călătoreau cu poștalionul. 7) Distanță dintre două popasuri ale poștalionului egală cu aproximativ 22 km (folosită și ca unitate de măsură a lungimii). ♢ Cale de-o ~ la o distanță destul de mare. [G.-D. poștei] /<rus. poțta, fr. poste

póștă¹

, póște, s.f. (reg.) 1. scândură groasă. 2. rama de lemn a ușii. 3. buștean, butuc mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta următoare.

póștă²,

póște, s.f. (reg.) persoană care supraveghează de pe marginea ulucului desfășurarea muncii de transportare a lemnului tăiat.

PÓȘTĂ

s. f. instituție publică care asigură transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor, a banilor etc.; clădirea în care funcționează. (< germ. Post, fr. poste)

a duce poșta / ștafeta

expr. 1. a bârfi. 2. a se ține de intrigi.

a face poștă

expr. a comite un viol în grup; a întreține raporturi sexuale pe rând cu aceeași femeie.