PONT¹, ponți, s.m. (La unele jocuri de noroc) Pontator². – Din fr. ponte.

PONT², ponturi, s.n. I. 1. (Fam.) Aluzie răutăcioasă, ironie, împunsătură. ♢ Expr. A vorbi în ponturi = a da să se înțeleagă, a sugera; a vorbi în pilde. A bate (cuiva) pontul = a face (cuiva) aluzie la ceva, a-i da (cuiva) să înțeleagă ceva. 2. (În limbajul jucătorilor de cărți) Numele uneia dintre cărțile de joc (considerată de obicei cu cea mai mare valoare); p. ext. prilej favorabil (la joc). ♢ Expr. A-i face (cuiva) pontul = a înșela (pe cineva). (Fam.) A vinde (cuiva) pontul = a dezvălui (cuiva) un secret prin care poate obține un avantaj, un profit. II. (Înv.) 1. Punct (în spațiu sau în timp); limită. ♢ Loc. adv. (Fam.) La pont = la momentul potrivit, la timp, la țanc. ♢ Expr. A pune pont = a hotărî, a fixa locul potrivit pentru ceva. 2. Articol, paragraf dintr-o lege, dintr-un statut, dintr-o convenție; p. ext. legea, statutul etc. respectiv. ♦ Condiție de învoială agricolă impusă țăranilor în trecut. 3. Problemă sau parte a unei probleme în discuție; idee, principiu care stă la baza unei discuții; punct. – Din magh. pont.

PONT s. pontator, (rar) pontagiu, (înv.) pontaș. (~ la unele jocuri de noroc.)

PONT s. v. apucătură, articol, capitol, capriciu, chef, comportament, comportare, conduită, deprindere, extras, fandoseală, fantezie, fason, fiță, fragment, maimuțăreală, maniere, moft, moravuri, naz, năravuri, obiceiuri, ocazie, paragraf, pasaj, poftă, prilej, prosteală, punct, purtare, sclifoseală, toană.

pont s. m., pl. ponți

pont (ironie, carte de joc, paragraf, lege, punct) s. n., pl. pónturi

PONT¹ ponți m. v. PONTATOR. /<fr. ponte

PONT² ~uri n. 1) fam. Aluzie răutăcioasă; vorbă înțepătoare; împunsătură. ♢ A vorbi în ~uri a da de înțeles. 2) Carte de joc considerată ca având valoarea cea mai mare. ♢ A vinde cuiva ~ul a destăinui cuiva un secret în schimbul unui câștig. 3) înv. Punct care fixează o limită (în spațiu sau în timp). ♢ La ~ la momentul oportun; la țanc. /<ung. pont

pont (-turi), s.n. – 1. (Înv.) Paragraf, articol, capitol. – 2. Moment oportun, punct fix. – 3. Aluzie personală, insinuare. – 4. (Arg.) Loc de unde se poate fura ceva. Lat. punctum, prin intermediul mag. pont (sec. XVII). – Der. ponta, vb. (a miza la jocuri), din fr. ponter; pontator, s.m. (pontagiu, pontaș); pontui, vb. refl. (Mold., a se ciorovăi); pontoarcă, s.f. (Arg., cheie), pare formație glumeață din pont și întoarce „a se răsuci”; împontori, vb. (Bucov., a jigni).

PONT s. m. pontator¹. (< fr. ponte)

a-i bate (cuiva) pontul expr. a face o aluzie (cuiva).

a-i face (cuiva) pontul expr. a înșela (pe cineva).