Joaca acum Serpent! Joaca acum Serpent!

Dictionare: ToateDEXSinonimeAntonimeNeologismeOrtograficArh. & Reg.EtimologicAcademic
Cauta

URL scurt: webdex.ro/polygonum
Gaseste rime pentru cuvantul polygonum

29 rezultate Dex Online pentru definitie polygonum

Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: polygonum
DÍNTE, dinți, s.m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalț, așezate în cavitatea bucală a majorității vertebratelor și servind de obicei pentru a rupe, a mesteca și a fărâmița alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici așezate în partea din față a maxilarelor. ♢ Dinte de lapte = fiecare dintre dinții care le cresc copiilor în primii ani ai vieții și care cad mai târziu, fiind înlocuiți cu dinții definitivi. ♢ Expr. Soare cu dinți = soare pe timp geros, răcoros sau ploios. A se ține de ceva cu dinții = a nu ceda cu nici un preț, a nu renunța la ceva în ruptul capului. Înarmat până în dinți = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) și dinții din gură = a-i lua (cuiva) tot ce are, a sărăci (pe cineva) cu desăvârșire. A-și arăta dinții = a amenința; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinți = (în legătură cu verbe de declarație) neclar, nedeslușit (și cu nemulțumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemulțumire, de supărare sau de dușmănie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = plantă erbacee cu flori albe, roșii-purpurii sau verzui așezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late și albicioase, cu un șănțuleț la vârf. 2. Fiecare dintre crestăturile, zimții, proeminențele (ascuțite și regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de mașină; fiecare dintre colții pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înălțime stâncoasă, izolată, cu pereții abrupți; colț. – Lat. dens, -ntis.
DÍNTE s. 1. colț. (~ al greblei, al furcii etc.) 2. colț, măsea. (~ la grapă.) 3. colț, zimț. (~ al ferăstrăului.) 4. crestătură, zimț. (~ pe muchia unei monede.) 5. (BOT.) dintele-dracului (Polygo-num hydropiper) = (reg.) iarbă-iute, iarbă-roșie, piper-de-apă, piper-de-baltă, piper-de-vale, piperul-balții, piperul-broaștei.
dínte s. m., pl. dinți
DÍN//TE ~ți m. 1) Formație osoasă fixată în maxilar care servește pentru a mușca, a rupe și a mesteca hrana sau ca mijloc de apărare. ♢ ~ți de lapte primii dinți care le cresc copiilor (și care cad, fiind înlocuiți cu alții). Soare cu ~ți soare pe timp geros sau răcoros. A se ține de ceva cu ~ții a nu se lăsa de ceva cu nici un preț. Printre ~ți a) nelămurit, neîn-țeles; b) fără dorință; în mod ostil. A-și lua inima în ~ți a-și face curaj; a îndrăz-ni. Înarmat până în ~ți echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ împotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pică. A scoate cuiva și ~ții din gură a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~ții la stele a nu avea ce mânca. 2) Fiecare dintre piesele în formă de cui ale unei unelte agricole; colț. 3) (la obiecte sau piese) Zimț sau crestătură pe margine. ~ții ferăs-trăului. 4) bot.: ~tele dracului plantă cu flori roșii, albe sau verzui, care crește prin locuri umede (mlaștini, bălți). /<lat. dens, ~ntis
IÁRBĂ, (2) ierburi, s.f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ♢ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ♢ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
IÁRBĂ s. (BOT.) iarba-broaștei (Hydrocharis mor-sus-ranae) = (reg.) limba-broaștei, mușcatul-broaștelor; iarba-cănărașului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-căprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-țelină, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirău, iarba-vântului, iarbă-câinească; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) păiuș, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioancă, rânduniță; iarba-găii (Picris hieracioides) = (reg.) amăruță; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferăstrău, mălăoi, rujă; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) șerlai; iarba-șarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) șopârliță, ventrilică; b) (Echium vulgare) (rar) viperină, (reg.) ochiul-mâței; iarbă-albă (Phalaris arundina-cea) = (reg.) ierbăluță, panglici (pl.), panglicuță, iarba-boierului, iarbă-creață; iarbă-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) gălbenele (pl.), floare-de-lingoare, mărul-cucului, rădăcină-de-lingoare; iarbă-de-mare = zegras; iarbă-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisă, verzișoară, iarbă-grasă; iarbă-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarbă-grasă (Portulaca oleracea) = (reg.) grașiță, porcină, iarbă-de-grădină; iarbă-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coadă-de-găină; iarbă-puturoasă (Bifora radians) = puciognă, (reg.) scărișor, buruiană-pucioasă, buruiană-puturoasă; iarbă-roșie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioară; iarbă-usturoasă (Teucri-um scordium) = (reg.) dumbeț, ustoroi-de-lac.
IARBĂ s. v. praf de pușcă, pulbere.
iárbă s. f., g.-d. art. iérbii; (buruieni) pl. iérburi
IÁRB//Ă iérburi f. 1) Orice plantă erbacee (sălbatică) cu frunze verzi și flexibile (care servește, de regulă, drept hrană pentru animale). ♢ ~-creață mentă. ~a dracului tutun. ~ rea a) iarbă otrăvitoare; b) iarbă care invadează culturile, împiedicându-le crească. ~a-fiarelor plantă erbacee otrăvitoare cu tulpina erectă, având frunze opuse alungite și flori albe, gălbui sau verzui. ~-grasă plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, având frunze cărnoase lucioase și flori albe sau galbene, folosită în scopuri medicinale. ~-de-Sudan plantă erbacee exotică, cu tulpină erectă înaltă, cu frunze înguste și lungi, cultivată pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbărie. ♢ Câ frunză și ~ în număr extrem de mare. A căuta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a căuta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetație naturală sau cultivată de plante erbacee (de obicei de aceeași specie) mărunte și dese. 4) Nutreț din astfel de plante erbacee proaspăt cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba
MOȚ1, moțuri, s.n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ♢ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie, o cârpă etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, cârpă, hârtie etc. folosită în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ♢ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară, ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe.] – Et. nec.
MOȚ2, MOÁȚĂ, moți, moațe, s.m. și f. Român din Munții Apuseni; moțogan. – Cf. moț1.
MOȚ s. 1. (reg.) moțoc, moțochină, (Transilv., Mold. și Bucov.) cucui, (prin vestul Transilv.) pup, (prin Transilv. și Ban.) pupui, (Mold.) țuluc. (~ de pene, de păr.) 2. (BOT.) moțul-curcanului = a) (Polygonum orientale) = (reg.) creasta-cocoșului, nasul-curcanului; b) (Amaranthus angustifolius) știr.
MOȚ s. (reg.) moțogan. (~ din Apuseni.)
MOȚ s. v. inflorescență, matcă, matiță.
moț (persoană) s. m., pl. moți
moț (șuviță de păr, smoc de pene, ciucure, vârf) s. n., pl. móțuri
moț (fundă în cap, bigudiu rudimentar) s. n., pl. moáțe
MOȚ1 móțuri n. 1) Smoc de fire din frunte sau din creștetul capului. ♢ A lua (sau a apuca) de ~ pe cineva a trage de păr pe cineva; a părui. 2) Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3) Pielea roșie de pe capul curcanului care atârnă ca un ciucure. ♢ ~ul curcanului plantă erbacee ornamentală cu flori purpurii, grupate în spice lungi. 4) Ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la căciulițe, bonete, fesuri etc. 5) Parte proeminentă (ascuțită) a unui lucru. /Orig. nec.
MOȚ2 moáțe n. 1) Tub special (din hârtie sau din metal) în jurul căruia se răsucește o șuviță de păr pentru a o ondula; bigudiu. 2) Șuviță răsucită în acest fel. /Orig. nec.
MOȚ3 ~i m. Nume dat românilor din Munții Apuseni. /cf. moț
RĂCULÉȚ, răculeți, s.m. 1. (Zool.) Răcușor. 2. Plantă erbacee târâtoare cu flori albe-roșietice, al cărei rizom are proprietăți diuretice și depurative (Polygonum bistorta).Rac + suf. -uleț.
RĂCULÉȚ s. 1. (ZOOL.) răcușor, (rar) răcuț. 2. (BOT.; Polygonum bistorta) (reg.) cârligat, cârligățică, cârligel, nodurar, șerpariță, troscot, troscoțel, buruiana-rândunicii, iarba-balaurului, iarba-șar-pelui, iarbă-iute, iarbă-roșie, lemn-dulce, mo-țul-curcanului, rădăcina-șarpelui.
răculéț s. m., pl. răculéți
TRÓSCOT s.m. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, întinsă pe pământ, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine roșii sau albe (Polygonum aviculare).Din sl. troskotŭ.
TRÓSCOT s. (BOT.) 1. (Polygonum aviculare) costrei, (reg.) porcin, sporiș, târsoacă, troscoțel, troscovă. 2. troscot de apă (Polygonum amfibium) = (reg.) sălcuță.
TRÓSCOT s. v. pocnet, pocnitură, răculeț, trosnet, trosnitură.
tróscot (plantă) s. m.
tróscot (trosnet) s. n., pl. tróscote
TRÓSCOT n. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, târâtoare, cu frunze mici, alterne, netede la margini, folosită în scopuri medicinale. /<sl. troskotu
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online - dictionar explicativ roman este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.