definiția planurile definiție dex

planurile

găsește rime pentru planurile

PLAN, -Ă,

(I) planuri, s.n., (II) plani, -e, adj. I. S.n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinateducă la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distribuție metodică a părților componente ale unei lucrări științifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafață care conține în întregime orice dreaptă care trece prin două puncte oarecare ale sale. ♢ Plan de proiecție = plan pe care se obține imaginea unui corp printr-un procedeu de proiecție oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului și de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe direcția privirii, în care se găsește sau pare că se găsește un obiect și care reprezintă adâncimea sau depărtarea în perspectivă; spec. element al filmării cinematografice, care reprezintă apropierea sau depărtarea obiectului față de aparatul de filmat. ♢ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiată de public a unei scene; partea unui tablou care dă impresia a fi cea mai apropiată de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ♢ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce privește...; din punct de vedere... ♢ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera că are) importanță primordială. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera că este) de importanță secundară, minimă. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând porțiunea de peliculă imprimată în timpul unei singure funcționări a aparatului de filmat (între o pornire și o oprire). ♦ Delimitare a mărimii încadraturii în raport cu mărimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni convenționali. ♢ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul până sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe peliculă a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat până la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadrează personajul în toată înălțimea. 6. Suprafață netedă a unui corp; corp care prezintă o astfel de suprafață. ♢ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcătuit dintr-un corp cu o suprafață plană (sau din două bare paralele) care formează un unghi cu planul orizontal și care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forțe mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripă = suprafața de susținere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafică, la o anumită scară, a unui teren, a unei construcții, a unei mașini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcelă. II. Adj. Fără asperități, neted, drept; care prezintă o suprafață netedă. ♢ Unghi plan = porțiune dintr-un plan (I 3) cuprinsă între două semidrepte (cu aceeași origine) ale planului. Figură plană = figură care poate fi așezată cu toate punctele pe același plan (I 3). Geometrie plană = ramură a geometriei care studiază figurile ale căror elemente sunt așezate în același plan (I 3). (Tipogr.) Mașină plană = mașină care imprimă coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.

PLAN

adj., s. I. 1. adj. v. drept. 2. s. (GEOM.) suprafață plană. 3. adj. întins, neted, șes. (Un platou ~.) II. s. 1. schemă, schiță, (înv.) chip, izvod. (~ul unei case.) 2. proiect, (înv.) tertip. (Și-a pus ~ul în aplicare.) 3. v. intenție.

PLAN

s. v. cat, câmp, etaj, nivel, ogor, țarină.

plan

(schemă, ansamblu de dispoziții, element de perspectivă) s. n., pl. plánuri

PLAN1 ~uri

n. Suprafață netedă fără ridicături (ca a unui lichid în repaus). ~ orizontal. /<fr. plan, lat. planus

PLAN2 ~uri

n. Desen tehnic care reprezintă grafic un teren sau o construcție la o anumită scară. ~ul școlii. /<fr. plan, lat. planus

PLAN3 ~uri

n. 1) Proiect de acțiuni ce urmează a fi realizate în viitor (în vederea atingerii unui anumit scop). ~ anual. 2) Ordinea și distribuția metodică a diferitelor părți după care urmează a fi alcătuită o lucrare (științifică, literară etc.). ~ul disertației. ~ul lecției. /<fr. plan, lat. planus

PLAN4 ~uri

n. 1) Distanță la care sunt situate persoanele sau lucrurile în raport cu cel care privește. ~ secund.Primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiată de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanță primordială. A trece pe ~ul al doilea a-și pierde rolul principal. 2) Depărtare a obiectului față de aparatul de filmat. ♢ Prim-~ reprezentare pe peliculă a capului și a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. În ~ științific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

plan (plánuri),

s.n. – Nivel; proiect; scop. Mr. plan. Fr. plan. – Der. plănui, vb. (a proiecta, a face planuri); plănuială, s.f. (plan, proiect).

PLAN

s.n. 1. Suprafață netedă, plană, fără ridicături. ♦ Suprafață care conține toate dreptele care trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ♦ (Anat.) Suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. Desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. Parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ♦ Mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafață de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. Fel cum sunt așezate, dispuse părțile unei opere științifice, literare etc. în momentul când au fost coordonate între ele; proiect, alcătuire; (p. ext) proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suită ordonată de operații destinateducă la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].

PLAN1-

Element prim de compunere savantă cu semnificațiaplan”. [Var. plani-, plano-. / < fr. plani-, cf. lat. planus].

–PLAN2

Element secund de compunere savantă cu semnificația „în formă plană”, „plan”, „plat”. [< fr. -plane, it. -plano, cf. lat. planus].

PLAN1, -Ă

I. adj. neted, fără ridicături, fără accidente, plat. o suprafață ~ă = suprafață pe care o dreaptă poate fi aplicată în orice sens; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază suprafețele plane. II. s. n. 1. suprafață netedă, plană. ♢ suprafață care conține toate dreptele ce trec printr-un punct fix și intersectează o dreaptă. ♢ (anat.) suprafață care secționează imaginar corpul omenesc sub o anumită incidență. 2. desen tehnic care reprezintă grafic o suprafață de teren, o construcție, o mașină etc. 3. parte a unei suprafețe în raport cu depărtarea de ochiul observatorului și cu reprezentarea ei într-o pictură, într-un tablou etc. ♢ (cinem.) fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeași acțiune sau același subiect, luate sub același unghi de vedere și într-un cadru constant. ♢ mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. suprafața de susținere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripă. 5. felul cum sunt dispuse părțile unei opere științifice, literare etc.; proiect, alcătuire; proiect pentru o acțiune care urmează să fie îndeplinită. 6. (ec.) sistem de indicatori prin care se stabilesc prioritățile, direcțiile principale ale activității unor structuri economice într-o perioadă dată. 7. reprezentare a unei porțiuni reduse din suprafața terestră, la o anumită scară, pe baza ridicărilor topografice sau aerofotogramelor. (< fr. plan, lat. planus)

-PLÁN2

elem. plano2-.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar